Deși aveam în plan un alt articol pentru astăzi, am zis că Ajunul Bobotezei merită să amintim câteva dintre obiceiurile de la noi din sat. Unele dintre ele le regăsim în mod obișnuit și prin alte părți ale țării, deși Moldova a fost întotdeauna cea mai bună păstrătoare a oricăror tradiții de peste an, însă în Brusturoasa am auzit și altele despre care nu se pomenea pe nicăieri.

O parte dintre acestea sunt legate de busuioc, plantă considerată de toată lumea ca fiind legată de lucrurile sfinte, dar și lecuitoare de multe boli. O legendă creștină spune că busuiocul a înflorit pe dealul pe care a fost crucificat Iisus, acolo unde a fost găsită crucea sacrificiului Său. De atunci, creștinii au căpătat obiceiul să folosească busuiocul sfințit la biserică pentru rugăciune și pentru sănătate și să-l pună la icoanele sfințite de acasă.
În consecință, busuiocul atât de binefăcător, și-a găsit locul nu doar în biserică, în tratamente ori în bucătărie, ci și în descântecele de bine ale oamenilor. Nu era folosit pentru farmece de făcut rău, fiind negreșit purtătorul de bine.
Așa că, fetele de măritat îl foloseau în Ajunul Bobotezei, pentru aflarea ursitului. Această metodă era însoțită de niște pregătiri prealabile. Pentru acestea, era așteptat cu mare nerăbdare preotul, care venea cu agheasma cu care se stropea casele, animalele și toate acareturile. Preotul avea, așa cum mai are și acum, un mănunchi de busuioc, pe care îl înmuia în apa sfințită. Părintele Grigoraș venea pregătit, mai ales la casele unde erau mai multe fete, să le lase crenguțe de busuioc. Cerea altele în loc, să își completeze mănunchiul, ca să mai aibă și la alte case.

Mama povestește că, pe lângă busuiocul pe care i-l lăsa părintele, mai trebuia pregătită și o ață roșie, cu care să fie legat busuiocul la deget în noaptea dinspre Bobotează. Acea ață, trebuia pusă cu meșteșug, pe sub prag. Trebuia ca preotul să treacă peste acea ață, însă dascălul nici într-un caz. Așa că cineva trebuia să stea după ușă și să tragă ața de îndată ce trecea preotul. Cu acea ață, mama își legase crenguța de busuioc la deget în acea noapte. Se pare că metoda funcționa, fiindcă mama a visat că se va mărita cu un „Neculai”. Nu văzuse chipul acelui Neculai, doar știa că așa urma să îl cheme. Pe atunci mama nu îl cunoștea pe tata (Neculai), știa doar un alt Neculai din Surdu, care era dintr-o familie cu foarte mulți copii, tare necăjiți, și spera ca visul să nu se adeverească.
Alte întâmplări din sat ne-a mai povestit Jana Bânțu, în serile de șezătoare. Din acestea mai aflăm și alte moduri de aflare a viitorului. Una, tot cu busuiocul, urmată însă de alte întâmplări mult mai interesante.
Busuiocul sfințit mai era dus și la râu, ori pe colacul fântânii așezat în formă de cruce și lăsat acolo peste noapte. Dacă a doua zi era îmbrăcat într-o promoroacă albă și frumoasă, fata urma să se mărite, iar dacă era negru, nu se mărita.
Despre alegerea șarampăilor, adică a stâlpilor din gard, cu siguranță ați mai auzit, însă pe acestea spuse de Jana Bânțu, poate nu le știți. Așadar, Jana împreună cu altă copiliță, nu participau la aceste ritualuri, dar se ascundeau pe unde puteau și pândeau ce se întâmplă. Mama Janei era severă, nu îi dădea voie să umble cu cei mai mari. Dar în acea seară cerea voie să doarmă la bunica. Iar ea, o ruga pe bunica să spună că a dormit cuminte toată noaptea. Ceea ce nu făcea.

Flăcăii de însurat și fetele de măritat, se adunau pe la câte o casă, iar acolo petreceau și desigur că se apucau de făcut acele ritualuri de aflat ursitul, dar și pe cea ursită, fiindcă și băieții se supuneau jocului. Așadar, ieșeau în grădină și, rând pe rând, era câte cineva legat la ochi, învârtit pentru dezorientare, apoi condus pe lângă gard, ca să își aleagă un șarampău. Aveau voie să pipăie stâlpul, și când se hotărau, se opreau. Așa cum era respectivul stâlp, așa urma să fie bărbatul cu care fata urma să se mărite. Dacă era înalt și drept, așa ar fi fost, dacă era scurt și noduros, tot așa. Mărioara lui Coman povestea că Veta lui Chișleag alesese un asemenea stâlp, scurt, noduros, iar bărbatul său a fost întocmai, care, pentru cine mai știe, fusese Răgălia. Jana povestește că și băieții erau la fel, legați la ochi și duși să aleagă. Ea spune că unele sau unii erau mai șmecheri, și mai înainte de a fi legați, alegeau un șarampău frumușel, și numărau al câtelea e. Doar că și ceilalți știau, așa că îi dezorientau, pe când erau la ales. Distracția era maximă, și până la urmă nu mai conta dacă urma să se adeverească ori nu.
Tot Jana a povestit o altă întâmplare ce se petrecea cam în urmă 70-80 de ani. Un bătrân de pe Camenca, care stătea puțin mai la deal de Teodoreanu, le-a rugat pe 4 fete de măritat, care stăteau prin vecini, să îi aducă câte un braț de lemne. Ele așa au făcut. Când au ajuns cu lemnele în casă, le-a oprit să le răstoarne. Și a luat el lemnele, numărându-le pe ale fiecăreia. Cele care au avut în brațe un număr par de lemne, urmau să se mărite, iar cele care aveau un număr fără soț, nu. Două dintre ele au avut număr cu soț, și s-au și măritat, iar celelalte două nu s-au măritat niciodată. Jana le cunoaște pe toate cele 4 fete de atunci, și spune că așa a fost , cum spusese bătrânul.

O altă metodă de a afla viitorul fetelor de măritat și al băieților de însurat, era aducerea cocoșului în casă, care să aleagă din a cui grămăjoară să mănânce. Acela ori aceea ar fi fost primul care se căsătorea. Jana Bânțu povestește cum, la ea acasă, se adunaseră mai multe fete și flăcăi, poate că la o șezătoare, fiindcă ține minte că erau și stativele în casă, și se lucra. S-au așezat ei cumva într-un cerc, au pus grămăjoare de grăunțe în dreptul fiecăruia, iar cineva a plecat după cocoș. Una dintre grămăjoare era pusă cumva mai sub stative, ori sub pat, nefiind foarte în cale, însă doar din întâmplare. Când au dat drumul cocoșului, deși era alte grăunțe în cale, el s-a dus fix la acelea mai dosite, din care a început să mănânce. Dacă vă puteți imagina, chiar s-a adeverit profeția cocoșului! Dacă veți avea curiozitatea de a afla detalii, trebuie doar să o întrebați pe Jana, care o să vă spună și numele tuturor persoanelor din aceste întâmplări adevărate.
O asemenea tentativă, de data aceasta eșuată, i s-a întâmplat și mamei mele.
Acasă la bunici, se adunaseră câțiva tineri, tot în seara de ajun. Și s-au gândit să aducă în casă cocoșul. Au pus grămăjoare de grăunțe în fața celor care au vrut să participe. Fratele mamei, deși era mai mare decât ea, nu era de însurat încă, fiindcă nu făcuse armata. Așa că el doar asista, urcat în vârful patului cu tăblii, de unde făcea glume pe seama celor implicați. Și cineva a dus cocoșul….. Care, când s-a văzut deodată la lumină, probabil și gălăgie, s-a speriat și a început să cânte și să zboare prin casă. Toată lumea încerca să-l prindă, unchiul meu se strica de râs, moment în care patul s-a rupt. Având paie în loc de saltea, cum era în acele timpuri, din maldărul de scânduri s-a ridicat un praf mare, iar bunica a început să strige la ei, că uite ce au făcut. A fost un dezastru care a rămas de pomină, de care mama își amintește cu un zâmbet, iată că și după aproape 70 de ani.

Multe ar mai fi fost de spus… de exemplu despre ghicitul ursitului între două oglinzi, și încă altele, dar pentru azi rămânem doar cu atât.
Doar să mai aflăm că, pe când era paroh preotul Grigoraș, de Bobotează, toată lumea care venea la biserică, pleca spre Trotuș, cu prapurii, în frunte cu preotul, urmat de dascăl și de mulțime. Acolo se mai ținea o parte din slujbă, de sfințire a apelor, iar părintele arunca o cruce în apa râului. Deși nu era o apă foarte adâncă, era nevoie de curaj să te arunci în gârla cu apa rece, care era și înghețată. Din păcate acest obicei s-a pierdut odată cu plecarea părintelui Grigoraș, la cele veșnice.

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.
Nostime întâmplările, dar firul speranței exista.
Interesantă tema , binevenită acum în prag de sărbătoare.
Îmi amintesc ce emoții aveam, dacă nu lasă preotul suficient busuioc să putem face ritualul de aflare a ursitului 🤭
Chiar așa! Iar în casele unde erau mai multe fete, toată povestea era amplificată
Așa este…. se îmbinau în mod plăcut. Era și mod de distracție, și de cercetare a viitorului