În căutările mele prin cărările întortocheate ale istoriei, dar la fel de încurcate și ale arhivelor, prin amabilitatea d-nei prof. Elena Chiaburu, doctor în istorie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, pe care deseori o pomenesc în postările mele, am descoperit „Legea pentru comunele urbane și rurale”, în forma sa originală, dată de către Al. I. Cuza, în anul 1864.

Frumusețea și ineditul legii, constă și în grafia care era un hibrid între caractere chirilice și latine, folosită în acele vremuri, dar și în conținutul său, atât de limpede și coerent structurat. Această lege face parte dintr-o serie importantă de reforme, atât de necesare bunei funcționări a tânărului stat abia înființat.
În acest articol, vom aminti doar o parte dintre aceste măsuri care au demarat modernizarea României. O mică lecție de reamintire a istoriei, nu strică niciodată, fiindcă, luați cu graba veșnică în care trăim, nici nu ne mai amintim că trăim bine, datorită celor care au construit România.
1. Reorganizarea teritorială a României: În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ.
2. Legea electorală: Legea electorală sporea considerabil numărul alegătorilor, care erau împărțiți în alegători primari (care votau indirect) şi alegători direcţi. Cincizeci de alegători primari trebuiau să desemneze un alegător direct care să dispună de un venit de cel puţin 100 de galbeni.

3. Secularizarea averilor mănăstireşti: Secularizarea averilor mănăstireşti a fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Al. I. Cuza pentru modernizarea României, prin care proprietăţile bisericilor şi mănăstirilor închinate din ţară au fost trecute în proprietatea statului. Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât 1/4 din suprafaţa arabilă a ţării aparţinea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care ajungeau în străinătate şi pe care călugării greci instalaţi în mănăstiri îi cheltuiau după bunul plac.
4. Legea învățământului: Una din principalele preocupări ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost reformarea învăţământului românesc. Problema instrucţiunii publice a fost ridicată la rangul uneia din cele mai importante chestiuni de stat.
5. Reforma fiscală. Apariția leului și primele Recensăminte: După Unire, s-a făcut o reformă fiscală în 1861 prin instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori, dublat de un impozit funciar. A mai fost introdusă o contribuție pentru drumuri, pentru a dezvolta infrastructura țării.
Dar, să ne întoarcem la povestea apariției comunei Brusturoasa, ca entitate tutelară a mai multor sate. Oricine poate afla că, în 1864 a luat ființă comuna Brusturoasa, care avea în componență aproape toate satele de pe vale, mai exact de la graniță, până la Asău. Însă nu știam de ce avea asemenea organizare.
Cercetarea acestei legi, lămurește considerentele prin care această reformă organiza în alt fel teritoriul Principatelor Unite Române.

Capitolul I – Formarea comunei –
Art. 1. Toate satele, orașele și orășelele (târgurile) Romîniei, vor forma pe viitor comune independente, supuse legei de față.
Comunele se împart în comune rurale, compuse din unul sau mai multe sate, cătune etc. și în comune urbane, adică orașe și orășele.”

„Art. 3. Tot locuitorul face parte dintr՚o comună și contribue la sarcinele comunale. Acei cari locuesc afară de un centru de populațiune, sunt îndatoriți să se înscrie și să facă parte din comuna cea mai apropiată de locuința lor.
Art. 4. Nici o comună nu va putea număra mai puțin de una sută familii sau cinci sute locuitori”.
Se putea întâmpla ca vreuna dintre comunele formate în urma acestei legi, să aibă probleme de funcționare din cauza suprafeței prea mari, și să vrea să-și modifice componența. Acest lucru, de despărțire, ori reunificare în altă variantă, nu se putea face decât după trei ani de la înființarea inițială. Oricum, consiliul comunal avea datoria de a-i consulta „și pe cei mai impuși dintre contribuabilii comunei”, adică cei mai importanți oameni din sat, în vederea luării celei mai corecte decizii.

„Capitolul 2. – Datoriile comunelor.
Art. 10. Fiecare comună este datoare a avea o casă a comunei numită Primărie.
Art. 11. Fiecare comună este datoare a îngriji de cultul, de biserica sai bisericile religiunei la care aparține. Ea este datoare a plăti pe preoții și servitorii bisericilor sale. Nimeni însă nu e îndatorat să contribue pentru serviciul unui cult care nu este al său.
Art. 12. Contribuțiunea pentru serviciul cultului va fi deosebită de cele alte dări.
Art. 13. Fiecare comună este datoare a îngriji de neputincioșii săi și de copiii pă(ră)siți.
Art. 14. Fiecare comună va fi datoare a avea una sau mai multe școale de elevi și de fete, conform disposițiilor legei (…)”
După cum putem vedea, lucrurile care astăzi ni se par banale, și de la sine înțelese, atunci nu existau, și trebuiau legiferate.

„Art. 17. Fiecare comună rurală de la 500 locuitori în sus, va fi datoare a avea tauri, armăsari și berbeci de soi, pentru îmbunătățirea vitelor. Asemenea fiecare comună rurală este datoare a avea o grădină de plantațiune pentru respândirea duzilor”
Legea este foarte lungă, dar voi continua cu aceste spicuiri, chiar în numărul viitor, pentru că mi se pare fabuloasă. Ceea ce fusese înainte de Al. I. Cuza, nu semăna cu nimic din ce trăim în zilele noastre, iar lui îi datorăm tot .

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.
Istoria ii este datoare !
Chiar că da! Păcat că mai nu se mai știe, decât numele lui, fără aceste informații atât de importante…