În paginile acestui blog ar trebui să găsim acel echilibru între nou și vechi, pentru că nu vrem să cădem în depresie, dar nici să uităm trecutul. Așa că din când în când mai adăugăm câte o porție de tinerețe, care să ne redea speranța că viitorul sună bine. Așa cum, într-un alt articol am descoperit niște tineri ai satului, care ne-au făcut mândri că suntem locuitori ai comunei Brusturoasa și ne-au luminat ziua și gândurile.
Azi vom vorbi două rânduri despre o tânără frumoasă, deșteaptă, dar mai ales echilibrată. Ea nu își dorește să plece în străinătate, ba dimpotrivă, caută prin orice metodă să descopere noi căi de a împăca și noutatea, dar și moștenirea familiei. Și se pare că reușește. Și vorbim doar două rânduri, pentru că o vom lăsa pe ea să povestească. Fiindcă stăpânește o vrajă a cuvintelor.

C-U-C-H-I-N-I-Ș, este cuvântul pe care trebuie să îl repet pe litere de minim 3 ori când sunt întrebată de unde sunt, cum se numește satul, când trebuie să dau informații referitoare la adresă, când nimeni nu îl înțelege parcă… și mereu conversația se transformă în ceva amuzant, pentru că… într-adevăr, este amuzant! Amuzant, parcă de necrezut că un sat se poate numi așa… și totuși, cu atâta însemnătate pentru mine. Aici, este locul unde am zis prima dată „mama” și „tata”, aici este locul unde am făcut primul pas, unde am învățat să merg cu bicicleta, să mă cațăr în copaci, să *fur* cireșe și nuci… (pentru că întotdeauna ale vecinilor erau mai bune), aici am învățat să mă joc, dar și să dau cu grebla sau să curăț păpușoi, aici am învățat să râd, să plâng, să visez.

Aici am învățat ce-i viața, aici am învățat să ascult păsările, să privesc înălțimile brazilor, să număr florile din grădină și să aștept… luni de zile să înflorească bujorii din colțul gardului, care săracii erau atât de feriți de razele soarelui, aici am învățat să țopăi în bălți …dar și să casc gura când ningea cu fulgi imenși, aici am învățat să mănânc foi de usturoi direct din strat și căpșuni nespălate, aici am descoperit mirosul cozonacului scos din cuptor (fix la vecina din *capul* uliței), aici am muls vaca (și nu voi uita niciodată ce mândră eram când mama a zis că ei nu îi dă atâta lapte), aici am învățat că iubirea adevărată există (când bătrânii de la câteva case distanță se țineau de mână și se priveau cu drag, deși trecuseră mai bine de 60 de ani de când erau căsătoriți… și datorită lor cred în iubire), aici am învățat ce-i empatia și omenia, aici mi-am cunoscut străbunica, datorită căreia am descoperit gustul deosebit al cafelei (dar și a ceaiului de mentă… și să nu mai zic, de brânza cu ceapă… pe care le găseam mereu în dulapul de jos, unde ajungeam cu ușurință). Tot la străbunica am auzit și povești vechi cu Ștefan cel Mare; ea m-a învățat ÎNGER ÎNGERAȘUL MEU, ea îmi încălzea mâinile în palme și îmi usca hainele pe sobă când veneam de la săniuș…
Tot aici, mi-am cunoscut bunicii, alături de care fiecare zi era o nouă poveste (să nu mai zic de trăsura lui tataia ce ne plimba duminica, pe drumurile comunei cu atâta mândrie, să nu mai zic de bunicile mele… care întotdeauna m-au pus pe primul loc și mi-au făcut poftele). Aici am simțit dragoste… aici cineva mi-a șters lacrimile, aici am învățat să fiu curajoasă și puternică… aici am învățat că DUMNEZEU EXISTĂ… și oriunde m-ar duce viața, m-aș întoarce cu drag și mândrie la CUCHINIȘ!


Sunt clipe pe care aș vrea să le opresc în loc, pur și simplu! ⏳
Simt cum satu-i încă viu; de fiecare dată când trec podul și mă pierd printre brazii ce-l acoperă, de fiecare dată când bate clopotul bisericii din inima lui, de fiecare dată când aud Trotușul,de fiecare dată când aud cocoșii sau mugetul vacilor, de fiecare dată când miroase a fum de la grămezile adunate în grădini, de fiecare dată când latră câinii sau țipă copiii din mijlocul drumului, de fiecare dată când zăresc bătrânii ce-au mai rămas și se uită peste gard când le treci prin poartă, de fiecare dată când primăvara totul renaște, iar euu..odată cu cele ce se-ntâmplă-n jur, îmi închid ochii și trăiesc clipele copilăriei mele, aici, acasă, în sânul familiei numeroase… pentru că noi, nu înseamnă doar părinți, copii, bunici și nepoți. Noi înseamnă TOT CE-I IN CURTEA NOASTRĂ. ❤
Suntem binecuvântați, recunoscători și împliniți!
Sunt clipe pe care aș vrea să le opresc în loc, pur și simplu! ⏳
Lucian Blaga îmi mângâie inima cu versurile… „SUFLETUL SATULUI”

Roxana Senteș
Și mai încheiem un articol, de data aceasta la modul poetic. Pentru care îi mulțumim Roxanei. Probabil că acel colț învecinat cu Monumentul Eroilor, a creat niște personalități puternice, la fel cum este și Mihaela Covaci, care ne-a făcut, într-un alt articol, să fim mândri că suntem Oameni ai comunei Brusturoasa. Și ne bucurăm că acestor tineri pe care îi prezentăm aici, nu le este rușine cu locul nașterii lor. Cu siguranță că avem mulți locuitori din Brusturoasa care gândesc la fel. Și vrem să-i cunoaștem ca să ne mândrim cu ei.

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.