Astăzi vom afla o pagină de istorie locală, din amintirile unei persoane dragi din Brusturoasa. Vorbim despre cea pe care o cunoaștem drept Ileana lui Neculai Iura.

De fapt, numele său adevărat este Tița Andreșoaie, dar nu multă lume o cunoaște după acest nume. Având o memorie intactă la cei 96 de ani ai săi, mi-a împărtășit o mulțime de întâmplări ale vieții sale. Din toate acestea, astăzi vom afla o poveste ce se petrecuse înainte de nașterea sa, mai exact în anul 1916, în Brusturoasa, când România tocmai intrase în război, de partea aliaților. Ea avea să se nască în anul 1928.
Așadar, aflăm că la 27 august 1916, ora 15, traficul a dispărut de-a lungul frontierei româno-austro-ungare, România blocând drumurile cu circa 15 km înainte de frontieră. (La noi pe vale, punctul de siguranță era la Ciobănuș). Și au început ostilitățile, românii luptând singuri, deoarece rușii au întâmpinat greutăți în deplasarea lor. Trupele române au avansat rapid, profitând că ungurii nu se așteptaseră la asemenea ofensivă. După înaintarea neașteptată și victorioasă a armatei române în Transilvania, menită să readucă acest teritoriu în granițele României, armata Austro-Ungară s-a repliat și a adunat trupe de pe alte fronturi. Așa că în septembrie și octombrie au obligat trupele române să se retragă în vechiul regat. Autoritățile române au decis să evacueze toată populația din apropierea granițelor, pentru a fi evitate pierderile de vieți omenești în rândul civililor.


Desigur că locuitorii s-au lăsat greu convinși, aici le rămânea tot ce strânseseră o viață. Însă, nu au avut de ales, deoarece armata le-a explicat că vor veni ungurii, care nu i-ar fi tratat deloc cu bunăvoință, ba dimpotrivă, riscau să-și piardă viețile. Aici intervine în firul narațiunii, povestea adevărată a familiei Mihăilă. Din care nu am aflat exact ziua în care au plecat în refugiere, însă istorisirea acestor întâmplări este reprezentativă pentru oricare familie din sat care a trăit acele vremuri.
Iat-o pe Catrina Mihăilă, care a trăit până la 101 ani, înconjurată de familie: fiica Ileana, ginerele Neculai și doi dintre nepoți, Lucica și Gheorghe.

În familia Ilenei, pe atunci nenăscută, s-a luat hotărârea de a pleca cât mai rapid. Tatăl Ilenei, Ghiță Mihăilă, a încărcat într-o căruță cu doi cai, niște fân și deasupra a pus-o pe mămuca lui, pe nevasta lui cu doi copii, din care unul avea doar șase luni și două cumnate, fiecare cu câte doi copii. Au luat cât au putut duce cu ei, adică nu mare lucru.

Catrina, mama Ilenei povestea că prinseseră trei gâște, le-au tăiat capul și le-au pus într-un sac. Spunea mama Ilenei că pe drum, pe dreapta se retrăgea armata română, iar pe stânga se retrăgea populația. Oameni care duceau vreun sac în spinare, mame cu copii de mână, căruțe cu ce se putuse lua în grabă.
Autoritățile le organizaseră locuitorilor cazare în Lucăcești. Aveau să rămână acolo până la sfârșitul războiul, trăind extrem de greu. Catrina le povestea copiilor săi că autoritățile le dădeau câte ceva de mâncare, dar vă imaginați că era insuficient. Ghiță Mihăilă, soțul Catrinei, nu a fost concentrat pe front, pentru că lucra la căile ferate, fiind mobilizat la locul de muncă. Când putea, se ducea și le mai ducea câte ceva. În ziua de Paști, au mâncat fasole, dar era bine că aveau și atât. Catrina, mama Ilenei, spunea că pe lângă acea fasole au primit și 1 kg de carne de cal, ca să aibă ceva special.
Însă, nu toată familia a plecat în refugiere. Bunicul Ilenei, împreună cu o cuscră a sa, au decis că rămân cât se mai poate, deoarece nu se îndurau de vacile frumoase pe care le aveau. Gândul pe care îl aveau era acela că dacă totuși nu vor mai avea de ales, să plece cu tot cu vaci, peste dealuri, prin munți, ca să ajungă la Lucăcești. Când au ajuns ungurii, după nu multă vreme, bunicul împreună cu cuscra sa și cu vacile, au plecat peste deal. Doar că patrula ungurească i-a descoperit, undeva pe dealul Buruienișului. I-au somat să stea, însă ei nu s-au oprit. Au lăsat vacile și au fugit spre Șugura. S-au ascuns undeva la curtea lui Rosetti. Doar că soldații i-au ajuns…..

Pe bunicul l-au împușcat în frunte, iar cuscrei sale i-au înfipt baioneta în burtă, o moarte care s-a produs în chinuri și cu întârziere. I-au aruncat unul peste altul și au plecat. Dar au trimis alți soldați care i-au târât undeva mai spre râpă și i-au îngropat superficial sub niște claduri. Martoră a acestei tragedii a fost o tânără, Ileana lui Iojă, care a stat ascunsă în timpul întâmplării. Ea știa și ungurește și înțelegea ce vorbesc ei. Ea își amintise că de sub acele crengi încă se vedeau opincile bunicului. După ce a văzut ce s-a întâmplat, Ilenei i-a fost frică să nu o prindă și pe ea, și s-o execute, așa că s-a predat. A fost luată prizonieră, iar mai târziu i-a auzit pe soldați spunând că în loc să o ia prizonieră, mai bine îi trăgeau și ei un glonț în cap. Atât că a avut zile și a scăpat.
Iar după ce s-a terminat războiul, acea Ileană a lui Iojă i-a dus pe cei din familie la locul unde erau îngropați bunicul și cuscra sa. Și acolo erau, într-adevăr. Familia i-a luat și i-a îngropat creștinește, cu prapuri, cu slujbă făcută de preot, în cimitirul din Brusturoasa. Și câte tragedii de acest fel nu vor fi fost, dar au rămas neștiute.
Nu știu cum am putea noi înțelege tragedia locuitorilor. A tuturor celor de pe vale, dar mai ales a celor din Brusturoasa. Satul a fost distrus, practic în totalitate. Între 1916-1918, Brusturoasa a fost sub stăpânire austro-ungară, de aceea ei au avut timp să ridice Monumentul de la Cuchiniș, expresie a victoriei lor.
În cei doi ani, luptele s-au purtat în majoritate pe Șugura, pe vârful Popa, pe Camenca, în Cotumba, la Palanca, în Goioasa. Uneori românii reușeau să-i împingă înapoi pe inamici, apoi iar trebuiau să se retragă…. dar mai mult de Ciobănuș nu au trecut. La întoarcerea din refugiu, oamenii nu au mai găsit nimic. Dormeau în bordeie improvizate, nu aveau nimic de mâncare, nici de îmbrăcat, nici medicamente….. Dar mai presus de toate, fiecare familie pierduse pe cineva pe front. Și ei au demonstrat cât erau de inteligenți, inventivi, descurcăreți, ca să poată supraviețui. Hai să ne imaginăm pentru câteva clipe, cum ar fi să nu mai avem nimic din ce ne înconjoară.

Pentru că noi, urmașii acestor oameni care au murit înspăimântați, au murit de foame ori de frig, mai că nu ne mai amintim de ei și de sacrificiile lor…. și parcă ar fi bine ca uneori să fim mai smeriți și mai ales….. SĂ NU UITĂM!!!

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.
Și e doar o picătură din marea suferință ! Să nu-i uitam și pe cei care au ales moartea în schimbul trădării.
Sănătate , Ileana lui Neculai Iura !
Felicitari, Liliana Atomulese!
Așa este, e plin pământul satului de osemintele eroilor…..
Mulțumim Mariea Petrescu! 🤗
Faptele par desprinse dintr-un scenariu de film. Vremuri grele, vremuri eroice ! Pășind pe urmele străbunilor, Liliana Atomulese ajunge în lacrima lor , o preschimbă în rouă, face din ea oglindă . O oglindă cu rame de sare.
Doamne! Nu văzusem acest comentariu superb!!! Mulțumesc Nicolae Petrescu Redi!