Astăzi poate nu voi aduce nimic nou, pentru că mai toată lumea de la noi din zonă cunoaște fenomenul. Însă,  tot cred că este interesant, măcar pentru cititorii tineri, mai ales că anul trecut, când am făcut o prezentare la un simpozion la muzeul de Istorie „Ștefan cel Mare” din Vaslui, materialul a fost primit cu mare interes. Acolo am prezentat două obiceiuri din zona noastră, cel despre care vorbim azi, iar pe celălalt îl vom afla într-o altă postare. Iată câteva fragmente din material, care este mai lung, desigur.

De-a lungul timpului, oamenii au făcut copii, lucru binecuvântat, doar că uneori unele familii au fost lipsite de această binecuvântare, ori au făcut copii, însă aceștia mureau rând pe rând. Așa încât, familiile au căutat rezolvări pentru aceste probleme care le împiedicau perpetuarea neamului, lucru extrem de important în societatea tradițională a satului românesc.

              Lipsite de beneficiile lumii moderne, care prin medicina avansată au rezolvat multe din aceste neajunsuri, familiile din urmă cu mai bine de cincizeci de ani aveau unele abordări  care azi, unora le pot părea bizare. De la clasica adopție, des întâlnită și în zilele noastre, până la „vânzarea” ritualică a copiilor bolnavi. Informațiile găsite în vechi arhive, dar mai ales mărturiile oamenilor din sat, constituie o importantă bază de lucru pentru redescoperirea și păstrarea în memoria colectivă a acelor obiceiuri.

De altfel, vânzarea simbolică a copiilor pe fereastră, încă se mai face și în zilele noastre. Oamenii obișnuiți nu cunosc toate semnificațiile acestui obicei, însă îl folosesc, cu credința că întotdeauna a fost de bun augur acest demers. După cum spun unii etnografi, fereastra simbolizează pragul dintre lumi, cea pământeană din interiorul casei și cea de dincolo. Încă din copilărie, am știut despre acest obicei, care era de la sine acceptat  în comunitate, oamenii având încredere totală în eficiența sa.

Pentru prezentarea de azi, am pornit cu informațiile găsite chiar în familia mea. Sora bunicului meu, fusese o femeie simplă, care trăia precum toată lumea acelor vremuri de început de secol XX, adică își ducea traiul modest alături de familia sa numeroasă. Avea mulți copii, crescuți în destule lipsuri, dar cu toate acestea erau cu toții sănătoși. Pe atunci, sistemul sanitar era destul de precar, așa că deseori copiii mureau ca urmare a diferitelor boli care circulau.

Știm desigur, că însuși George Enescu provenea dintr-o familie căreia îi muriseră primii șapte copii, el fiind cel de al optulea și singurul supraviețuitor. Și asta în condițiile în care familia sa nu era una săracă, putând să își permită tratamente pentru salvarea lor. Așadar fenomenul morților timpurii nu era singular, iar satul nostru nu făcea excepție.

Iar, pentru familiile care aveau probleme cu copii bolnăvicioși, ori care pierduseră copii în urma unor boli, cea mai sigură metodă de a reuși să îi păstreze în viață, era aceea de a-i vinde, simbolic, unor mame care aveau copii sănătoși. Sora bunicului meu era deseori rugată să cumpere câte un copil cu probleme. Mama copilului pregătea o bucată de pânză nouă, precum crâșmuța de la botez, pentru ca noua mamă să aibă cu ce îl primi în noua viață pe acesta. Asta deoarece Maria, sora bunicului meu, era săracă și nu ar fi avut cum să procure această pânză. Cu toate acestea „prețul” trebuia plătit chiar de noua mamă, ca să fie primit. Iar Maria plătea pentru fiecare copil, un ou. Nu știu dacă acesta era prețul obișnuit care se plătea la acele vremuri, ori atât putea ea să dea, însă simbolistica acelui ou este fabuloasă. Primea un copil, în schimbul unui ou, care reprezintă o lume întreagă, care conține tot ce este nevoie pentru conceperea unei vieți! Așadar, copilul era scos pe geam, în pielea goală și era primit de către noua mamă, care îl înfășura în acea pânză. El primea un alt nume uzual, pentru ca moartea să nu-l mai știe găsi.

Desigur că, în acte rămânea cu numele inițial, fiind prea complicat să îți schimbi documentele. În decursul timpului am descoperit  mulți consăteni, pe care în acte îi cheamă cumva, însă mai nimeni nu mai știe asta, doar poștașii, cei din primărie și desigur, propria familie. Iar de când am deschis această cercetare, am găsit și alții din alte sate de pe valea Trotușului.

Maria, sora bunicului meu, a avut veac lung, ajungând ca la anii senectuții să aibă „cumpărați” copii care puteau forma jumătate de sat, cel puțin așa spunea ea. Cu toții îi spuneau „mamă” până la moarte, conform obiceiului de atunci. În zilele noastre, deși obiceiul mai persistă, copiii aceștia nu îi mai spun mamă celei care i-a „cumpărat”.

Iar acum vă voi povesti despre o asemenea „mamă”, contemporană cu noi, pe care am căutat-o zilele trecute. Bănuiam că având ea 11 copii, toți în viață, sănătoși, cu siguranță trebuia să fi „cumpărat” și ea copii pe geam. Lucru care s-a dovedit a fi adevărat. Nu am reușit să aflu cu exactitate câți asemenea copii avea, fiindcă i-a luat ceva timp să-și amintească. Prețul era unul mic, simbolic, de genul un leu, ori chiar o felie de pâine, fiind și ea destul de săracă. Printre ultimii copii este unul chiar mic, așadar obiceiul este încă viu la noi în sat. Ba chiar la un moment dat, Elena a cumpărat un copil nenăscut, venind acasă cu trenul de la Comănești. Viitoarei mămici îi murise un copil mic, iar acum, când urma să se nască următorul, era extrem de îngrijorată, și i-a povestit Elenei ce frică are. Așa că Elena a întrebat-o:

 – Ce spui tu? Uite, îți dau bănuțul ăsta și vinde-mi-l mie, iar când se va naște, va fi copilul meu! Iar viitoarea  mămică a acceptat, bucuroasă. Elena nu știe dacă acea mămică mai ține minte întâmplarea, însă știe cu siguranță că acel copil supraviețuiește și azi.

Desigur că subiectul poate fi dezvoltat, mai ales că originile acestui obicei vin din negura vremurilor, unii contestându-i eficiența și mai ales legitimitatea, fiind un obicei păgân, care contravine cutumelor bisericești. De altfel biserica nu îl interzice, doar îl ignoră cu eleganță.

Așa că, vă invit să căutați în familiile voastre un asemenea caz, pentru că sigur veți descoperi pe cineva, măcar din vecini, ori din familia extinsă.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

2 comentarii la „Un obicei străvechi, care se păstrează și astăzi -vânzarea copiilor, să nu-i găsească moartea”
  1. Poate e adevărat că un copil își alege părinții și vine cu o misiune.
    A doua mamă umple golul și viața merge înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page