În decursul acestei călătorii prin poveștile despre Brusturoasa, m-am îmbogățit cu câțiva cititori care, constant, îmi trimit părerile lor despre articolele postate. Și printre cele mai apreciate, sunt cele despre tinerii satului, care aduc acea notă de speranță că viitorul sună bine.

Iar astăzi, vom afla despre un asemenea tânăr, pe numele său Andrei Marian Balaj.

Deși are o vârstă fragedă, doar 16 ani, dovedește o maturitate în comportament și în gândire, mai greu de găsit printre colegii săi de generație. Poate și pentru că viața l-a încercat de timpuriu, rămânând orfan de tată la doar 12 ani. A rămas singurul sprijin al mamei sale devenind, alături de ea, un luptător decis să răzbească cumva. Și a făcut-o frumos, ajutându-și mama în gospodărie, ținându-se de școală, dar și mergând constant la biserică, acolo găsindu-și liniștea. Părintele Constantin i-a înțeles durerea, așa că l-a încurajat mereu și l-a ținut aproape.

În acest context, Andrei l-a descoperit pe părintele Ioan Grigoraș, cel care a fost parohul comunei Brusturoasa vreme de 50 de ani, din 1931 până în 1981. Puternic impresionat de viața acestuia, a început să caute informații despre el, pentru ca după un timp, să decidă că ar trebui să scrie un roman care să reflecte acea perioadă.. Poate că pare o inițiativă greu de dus la capăt, ceea ce cu siguranță că va și fi, dar decizia sa este dublată de o hotărâre nestrămutată.

Interesant este că Andrei, după terminarea gimnaziului la școala din Brusturoasa, a decis să urmeze liceul pedagogic din Odorheiul Secuiesc, considerând că a fi cadru didactic este cea mai frumoasă meserie, care poate lumina mințile tinere. În plus, pare a avea talent și la desen, poate cândva și la pictură. Desenele în creion pe care le vedeți în acest articol, sunt o parte din viitoarele ilustrații ale cărții sale

Cu toate că mai are mult până va ajunge la capătul drumului ales, multe de învățat, multe de descoperit, astăzi vom putea citi un scurt fragment din viitorul roman. În fragmentul de astăzi îl vom vedea, prin ochii minții lui Andrei, pe părintele Grigoraș care ajuns în pădurile de pe Camenca, refugiat împreună cu oamenii din Brusturoasa din calea războiului, decide să facă o Sfântă Liturghie. 

,,După ce ajunseră la grajdurile de pe Camenca, undeva pe drumul care ducea spre munții ce treceau în județul Neamț, Părintele, cu un glas puternic, strigă către sătenii care îl însoțeau:

-Nu-i pierdut nimic! Nu-i pierdut nimic! Nu mai plângeți, căci bunul și milostivul Dumnezeu are să le rânduiască pe toate. Nu uitați! Dumnezeu dă, apoi ia, dar o să dea înapoi înzecit celor care se fac vrednici pentru milostenie! Cu aceste vorbe, prea cucernicia sa a reușit să ridice frunțile credincioșilor. Totuși, durerea era aceeași, căci în toată mulțimea de oameni, erau mulți care aveau să nu își mai găsească casele care acum ardeau în focul ce mistuia comuna. Mamele cu lacrimi în ochi, își jeleau fiii, nevestele pe bărbații care ori erau pe front, ori deja le priveau de sus, din împărăția Celui fără de moarte. Coana preoteasă, încerca să o aline pe micuța Mariana care, din cauza bubuiturilor, plângea înfricoșată. Micuța nu putea înțelege ceea ce se întâmpla, putea doar auzi bocetul oamenilor și sunetele exploziilor ce se izbeau de munți și făceau pământul să tremure.

Iftimie, a strigat către oameni cu un glas milos.

–Într-un sfert de ceas, facem Sfânta liturghie!

Femeile și copiii mai mari, se apucară să care niște cioate care să servească drept strane. Pe un platou zăcea o cioată mare de stejar care, parcă fusese tăiată cu o lamă, fără vreo denivelare. Preotul, care stătea și se uita la ea, o analiză foarte bine, și strigă la Iftimie:

        – Măi! Aici așezăm sfintele! Ia uite, ce cioată faină am găsit! Dumnezeu a rânduit să o aflu și să o folosesc .

Îndată veni Iftimie, cu pălăria-n mână, apoi cu glas grăbit zise:

–Daaaa, faină cioată, părinte. Dar oare, nu e prea joasă? Cum o să stai matale aici?

Preotul se uită dintr-o parte la dascăl, și îi zise cu un glas prea-înțelept:

          –   Măi, în clipe din acestea, cum aș mai putea sta în picioare? Voi sta în genunchi. Și tu vei sta în genunchi!

Dascălul, cu ochii înlăcrimați, se grăbi să pregătească un sfeșnic, cădelnița și sfintele vase pentru slujbă. Avea o prescură mai veche, luase niște vin roșu de acasă, pe care le puse pe o altă cioată lângă cea care, pentru ceva vreme, va fi Sfânta Masă. Preotul își luă epitrahilul, apoi îi șopti dascălului să-i strige pe oameni. Acesta din urmă, își puse doua degete între buze și șuieră. Credincioșii se apropiară de păstor. Părintele, deodată înduioșat, le spuse :

–             Dragii mei, lăsați tristețea dincolo de poiana asta, căci în fața lui Dumnezeu trebuie să veniți cu ochii limpezi, inima ușoară și sufletul curat!

Sfinția sa se aruncă în jos, într-o metanie mare, apoi își ridică privirea asupra cioatei. Pe partea din față văzu chipul Mântuitorului, conturat de o lumină pală, dar totuși vizibilă. Tăcu. O lacrimă i se scurse din ochi, alintându-i obrazul și buza, apoi s-a  risipit  în pământ.

–             Binecuvântată este împărăția Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor!

–             Amin!

Părintele avea pregătit sfântul agneț, pe care avea să îl folosească acum. Nu era vreme de proscomidie, așadar, i-a rânduit dascălului să deschidă cartea la „Liturghia darurilor mai înainte sfințite”. Ca niciodată, oamenii cântau cu un glas divin, care făcea brazii să se miște. Norii se risipiseră, întreaga făptură tăcu. În spatele preotului stăteau niște suflete, care nu mai aveau aproape nimic. Fără carte, credincioșii izbuteau să țină isonul. Iftimie rămase uimit, la un moment dat acesta tăcu și-i lăsă doar pe oameni să cânte. Toți stăteau în genunchi. Fumul de tămâie se mișca printre ei, de parcă era un duh care încerca să le aline durerea (….)

Poate că după acest final de frază, nu ar mai trebui să spun nimic… Sper doar că voi, dragii mei prieteni, veți putea prețui cât valorează străduința lui Andrei.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

2 comentarii la „Tineri cutezători – azi, Andrei Balaj”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page