Pentru că săptămâna trecută am aflat despre lucruri frumoase și plăcute care se petrec în satul nostru, am gândit ca și materialul de azi să fie o cercetare a altor asemenea povești.
De-a lungul timpului, în Brusturoasa oamenii au știut nu doar să muncească, ci să și caute partea plăcută a vieții. În presa vremurilor trecute, găsim diverse consemnări ale unor astfel de activități.
Spre exemplu, găsim în ziarul „Voința Națională” din 5 februarie 1910, o știre extrem de interesantă. În acel an, s-au pus bazele unei societăți muzicale! Aceasta avea un comitet de acțiune, cu președinte, vicepreședinte, un casier care era și dirijor, un secretar și doi cenzori! Această societate avea scopul de a înființa „o orchestră și un cor vocal și bisericesc”. Intelectualii satului au fost inițiatorii și executanții acestui ambițios proiect.

După cum sună informația, această orchestră nu era un taraf, cum ai putea crede că s-ar găsi într-un sat. Ci o variantă care tindea spre varianta cultă a muzicii. Această informație m-a uluit o dată în plus, fiind o dovadă a modernității acestei comunități, care numai înapoiată nu era. Deocamdată încă nu am mai găsit alte detalii ale acestui demers, dar nu se știe niciodată de unde mai apare ceva.
Oricum, școala a fost un bun catalizator al talentelor locale. La orice eveniment care avea loc în sat, elevii școlii „Ioana R. Rosetti” erau cei care înfrumusețau atmosfera prin contribuția lor.
În anul 1939 avea să fie repartizată la Brusturoasa, Aurora Bălăuță, fiica directorului Alexandru Bălăuță. Ea avea să își dedice talentul artistic, instruirii elevilor școlii în arta teatrului și a cântecului, după cum se poate vedea în imaginile alăturate.


Această viață culturală avea să continue, peste ani, în vremea comunismului. Pe atunci existau directivele de partid, care obligau cadrele didactice să activeze pe tărâmul culturii, fie că aveau talent, fie că nu. Această abordare a fost o armă cu două tăișuri. Pe de o parte a mișcat lucrurile, ce e drept și a mai scos la iveală și talente din sat, dar pe de altă parte a creat o reacție de respingere. Obligarea oricui, să facă orice nu îi place, va aduce cu sine un soi de ură, aceasta fiind amplificată de sistemul de cote și de tot felul de alte lucruri neplăcute.
În „Monografia școlii Brusturoasa”, de unde am reprodus pozele, dl. Nicolae Volmer face o radiografie a vieții culturale a anilor 1960 -1970, în care găsim taraful, corul, echipa de teatru, echipa de dansuri, fiindcă așa se numeau pe atunci, echipe. După o vreme, toate manifestările culturale aveau să se desfășoare sub numele de „Cântarea României”. Se făceau spectacole concurs între comune, câștigătorii mergeau la o fază superioară, pe raion, apoi pe țară. O întreagă „industrie” se crease în acest mod. Din păcate, s-a creat o uniformizare a repertoriului, dansuri și cântece din zona Bacăului fiind introduse de instructorii de la județ, pierzându-se în parte, treptat, specificul local.




Revenind la perioada interbelică, în ziarul „Dimineața” din septembrie 1937, vom vedea că localnicii erau foarte interesați și de practicarea sportului, la un moment dat existând chiar două echipe de fotbal. Una se numea „Avântul”, iar a doua „Vulturul”. Din imaginea alăturată putem afla și componența echipelor.

Tot din acel articol, aflăm și despre ce puteau citi localnicii în acea vreme.

În 1964, din ziarul „Flacăra Moineștiului” vom găsi un articol, în care dl. Alexandru Stoian consemna activitățile sportive din sat. Competiții multiple, în care erau angrenați cetățenii obișnuiți, care probabil se înscriau, mai de voie, mai de nevoie.

Iată cum, într-un fel sau altul, lucruri frumoase se întâmplau în satul nostru. Din păcate, acel fel de „muncă forțată” pe tărâm cultural a lăsat și el niște sechele, care încă mai persistă, nimeni ne mai vrând să se angreneze în acest gen de activitate. Cel puțin adulții, care au prins timpurile acelea, se lasă greu convinși. Din fericire, vine din urmă tânăra generație, dornică de noutăți și de descoperiri.

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.
„Dialog pe aceeași scena” este o amintire de familie : mama mea a cântat , iar eu am recitat poezia „La oglinda”.
Frumoase amintiri 💖
❤️