În cartea „La Porțile Neamului”, scrisă cu câțiva ani în urmă, aveam un capitol despre haiduci versus tâlhari. Acolo povesteam despre haiducul Bălan, care fura de la cei avuți și dăruia săracilor, dar și despre un tâlhar din Brusturoasa, Petrea Atomulesei.
Un fragment din această carte ne spune că:

„Hăineală din Palanca, cunoscut drept Dorohoi, avea multe pământuri pe Camenca, și avea și stână. Ciobani în acei ani 1930, erau un Afilipoaie care era tot pălăncean, și cu Ghimici. Fiica lui Afilipoaie, acum Maria Andraș, a aflat povestea lui Atomulesei de la tatăl său, care pe atunci era un flăcăiandru.
Acesta era un hoț în adevăratul sens al cuvântului. Avea sălaș pe Ciudamir, unul dintre munții înalți și greu accesibili. Însă găsea adăpost pe la stânile din toți munții înconjurători, fiindcă ciobanii se temeau să se pună contra lui. A poposit de multe ori și la stâna celor doi tineri. Venea la ei atunci când dădea lovituri prin apropiere. Uneori l-au ajutat să îndrepte și să așeze banii jefuiți de el de pe la cine știe cine. În naivitatea lor, ei au cerut să le dea și lor din acei bani, însă el nu a vrut. Asta pentru că se temea că prezența acelor bani, în acele familii sărace, ar fi dat de bănuit în sat. Și părinții lor, sau chiar ei, ar fi fost cercetați, ducând apoi spre prinderea sa.
În nopțile când stătea adăpostit la stâna lor, le povestea cum a ajuns el să fie un proscris. Fiind foarte săraci acasă, el copil fiind, fura câte o găină, ori câteva ouă de prin cuibarele vecinilor. Mama sa nu îl certa niciodată, ba chiar îl încuraja. Mai târziu, fura câte o oaie de prin grădinile oamenilor, pe care de asemenea o aducea acasă. Mama lui era de acord. Așa că, potrivit proverbului „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”, ajunsese să taie vitele oamenilor, găsite prin pădure. Mai crescând, a decis să treacă la un alt nivel. Însă, pentru a jefui chiar oameni, nu putea face asta cu mâna goală. Avea nevoie de o pușcă. Așa că și-a făcut din lemn, cu multă migală, o pușcă foarte asemănătoare cu una veritabilă. Și a plecat să facă rost de una adevărată. La Sulța era un pădurar care avea pușcă, iar Atomulesei s-a dus la el pe înserat și l-a strigat pe nume, să iasă afară. Ieșind omul afară, Atomulesei i-a înșirat o minciună, că e venit de departe și nu are unde înnopta, iar pădurarul l-a primit în casă. Odată intrat, Atomulesei a spart hogeagul lămpii și l-a amenințat cu pușca lui de lemn, că îl omoară dacă nu îi dă pușca și cartușele pe care le are. Pădurarul, temându-se pentru viața sa, i-a dat pușca și cartușele. Așa, Atomulesei a devenit și mai periculos, făcând de-a lungul timpului diverse isprăvi care l-au dus la pușcărie, fiind din nou eliberat, însă continuând vechiul său nărav.”
Iată că arhivele, în mod neașteptat, au scos la iveală încă niște detalii despre acest Petrea Atomulesei. În ziarul „Universul” din 5 octombrie 1937, o știre ne spune ce s-a întâmplat cu el:


În decursul cercetărilor mele prin sat, în familia acestuia, am găsit o poză care surprinde exact momentul capturării.

Persoana care mi-a dat poza, nu mai știa care dintre cei trei era Petrea. Poza nu este datată, așa că nu știm dacă este vorba despre arestarea din 1935, ori de cea din 1937, deși, după cum spune articolul din presă, în 1935 avea încă doi tovarăși. Oricum, imaginea redă exact atmosfera timpului, și importanța evenimentului. Cei trei din mijloc, au puștile prinse de gât, fiecare având o etichetă, Jandarmii sunt patru, iar cei doi de lângă arestați probabil că sunt martori din sat, ori poate călăuze…. Sper din suflet, să existe cineva din sat care să recunoască pe cineva din această poză, și să vină cu niște explicații suplimentare.
Finalul, vine tot din relatarea acelui Afilipoaie, care ne spune cum i-a fost sfârșitul lui Petrea Atomulesei:
„Iar sfârșitul i s-a tras tot de la un jaf. Hălăduind el mult prin păduri, într-o bună zi s-a hotărât să atace schitul de la Tarcău. De acolo a furat icoane și alte odoare care aveau valoare, iar la final l-a dezbrăcat pe stareț de straiele de călugăr, pe care i le-a furat. Sătenii spuneau că starețul avea o mare credință și putere a rugăciunii. Așa încât, la vreo două săptămâni de la această întâmplare, Atomulesei a fost găsit mort în pădure. Se pare că fusese omorât de cineva și, fapt interesant, era îmbrăcat cu straiele furate de la părintele stareț.”
Sper că articolul de astăzi v-a dus puțin spre acele vremuri demult apuse, care erau atât de diferite de cele de acum.

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.
Foarte interesanta ppvestea. Mulțumesc!