La rugămintea mea, d-na Mihaela Sava, cunoscută lumii întregi drept „Prăjiturela”, mi-a pregătit un mic text, cu câteva gânduri despre Brusturoasa.

Însă, trebuie să vă povestesc cum s-a petrecut prima noastră întâlnire. Deși cunoșteam multe lucruri despre ea, nu ne întâlnisem niciodată. Părinții săi, Rodica și Pavel Matei, îmi sunt și puțin rude, deci știam cine este.

Deja devenise faimoasă, iar pasiunea sa pentru gătit fusese recunoscută de către specialiști, participările sale la diverse emisiuni culinare, ori prezența sa pe platourile de filmare pe multe posturi TV, făcând-o extrem de cunoscută. Așa au căpătat realizatorii de la TV Paprika, încrederea că ea le va fi unul dintre cei mai buni ambasadori.

Iată cum, în anul 2024, Mihaela s-a hotărât să facă o serie de episoade chiar în Brusturoasa, satul drag inimii sale. Bineînțeles că echipa de filmare a urcat la stâna familiei, din Cotumba, apoi acasă la părinții Mihaelei, dar și la mătușa sa.

Unul dintre episoade ne-a avut protagoniste și pe noi, doamnele de la Șezătoare Brusturoasa, iar locația filmărilor a fost la Muzeul Etnografic al familiei Coman.

Desigur că noi aveam niște emoții teribile, experiența noastră în fața camerelor fiind inexistentă. Din fericire, lucrurile complicate ce se petreceau acolo, ne-au fost netezite cu diplomație și bunătate de către Mihaela. Nimic din ce am făcut nu a fost contrazis, ori criticat, noi eram acolo personajele principale. Tot timpul am simțit ajutorul ei, iar eventualele greșeli au fost reparate. De altfel, toată echipa a avut o răbdare de înger.

Iar Mihaela a fost zâna noastră bună! De care ne-am îndrăgostit iremediabil! Și pe care o așteptăm de fiecare dată cu drag!

Iată ce ne-a împărtășit Mihaela, în articolul publicat în numărul 2 al revistei „Izvor de neuitare”:

Locul în care rădăcinile nu se usucă niciodată

De fiecare dată când cineva mă întreabă de unde sunt, răspunsul meu e mereu mai lung decât se așteaptă. Sunt din Siculeni, de lângă Miercurea Ciuc, dar vacanțele le-am petrecut în Brusturoasa, județul Bacău – și acolo s-a născut sufletul meu. Părinții mei sunt amândoi de-acolo, tata din Cuchiniș, mama din Hângănești, iar eu am crescut între două lumi: una cu reguli și școală, cealaltă cu povești și mângâiere. Dintre toate figurile care m-au format, bunica Viorica e cea care s-a așezat cel mai adânc în mine.

Rămasă văduvă de tânără, nu s-a văitat niciodată. Dimpotrivă, a făcut din viață o sărbătoare a simplității. Ne spunea mereu că, și când mergi singur pe drum, ești cu Dumnezeu, așa că tot nu ești singur – și poate de aceea nu a vorbit niciodată la singular. Vorbea mereu în numele unei echipe nevăzute: ea și Dumnezeu, ea și noi, ea și satul.

Ne povestea despre fiecare om din sat ca despre un personaj dintr-o legendă. La fiecare drum spre stână sau la zmeură si fragi  ieșea câte o poveste: despre cloști cu pui de aur, despre perioada foametei, a războiului sau despre horele din sat. Fiecare tufă de zmeură sau fiecare poiană cu fragi era un pretext pentru o lecție. Așa învățam… râzând, ascultând, pășind pe urmele celor dinaintea noastră.

Când mergeam la stână, pregătirile erau serioase: părinții pregăteau casa, unchiul traseul, noi strângeam prieteni. Și dacă ploua și nu puteam urca cu mașinile, nici că ne supăram – pe jos era mai frumos. Cu bidonul de vin și glumele în spate, râdeam tot drumul. Bunica nu era cu noi fizic la fiecare drum, dar o simțeam în toate – în plăcintele cu brânză, în vișinata pentru baci: „La stână nu te duci cu inima goală. Nici cu burta!”  – ne zicea mereu.

Sunt recunoscătoare că am trăit într-o copilărie care mi-a arătat ce înseamnă comunitate adevărată: unde un drum la pădure e și o poveste, și o lecție, și o amintire. Unde tradiția nu e un cuvânt mare, ci o serie de gesturi mici, repetate cu drag și rost. Acolo, la Brusturoasa, nu ne duceam doar în vacanță. Ne întorceam la noi.

Și chiar dacă bunica nu mai e, glasul ei – cald, domol, plin de umor – încă e cu mine. Uneori, când scriu o rețetă sau spun o poveste, îmi vine s-o sun să i-o citesc. Mi-e dor de ea în fiecare zi. Dar știu că, atâta timp cât încă simt mirosul alivencii cu mentă, ea e cu mine. Ea și Dumnezeu. Tot împreună.

MIHAELA SAVA

Și pentru că am prins un drag nemaipomenit de Mihaela, în ziua în care și-a lansat la M. Ciuc cartea de bucate, ne-am gândit să-i facem o surpriză, așa că ne-am dus și noi la eveniment. Ce e drept, în format restrâns, dar tot am reușit să o surprindem.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page