În străduința de a găsi lucruri relevante despre Brusturoasa, am realizat că această pagină nu ar fi completă, dacă nu s-ar regăsi în paginile sale și acei oameni adevărați, care, fără a-și dori glorie, ori răsplată, au hotărât ca păstrarea oricăror bucățele de istorie a satului, să devină misiunea lor de suflet.

Așa i-am descoperit pe soții Rodica și Tomița Coman, pe care îi știam de toată viața, dar nu cunoșteam cu adevărat ce pasiune arde în ei. Cu modestie și smerenie, ei duc viața obișnuită a unor săteni fără pretenții de modernism exagerat. Nu duc lipsă de nimic, fiindcă își muncesc pământul, cresc câteva animale care să le asigure acea hrană curată și acea îndestulare pe care o au mulți dintre locuitorii din Brusturoasa.
Și iată cum acești pasionați de tradiții, culeg de peste 20 de ani orice obiect le iese în cale. Pe unele le-au cumpărat cu bani, ori cu alte lucruri la schimb, pe altele le-au cerut și le-au primit. Au în colecția lor și multe lucruri pe care oamenii le-au donat, doar pentru că nu știau unde să le pună, nu le doreau în gospodărie, dar au avut gândul cel bun să nu le arunce. Practic, casa lor a devenit un sanctuar al obiectelor orfane. Iar Tomița și Rodica le îngrijesc, le spală, le repară și le scot la lumină, le dau o nouă viață. Unele obiecte chiar sunt folosite în viața de zi cu zi, nu rămân doar exponate nemișcate. De multe ori mă gândesc la acea vibrație pe care o au aceste obiecte, și cum oamenii care trăiesc în preajma lor se încarcă de acea energie minunată, vibrație care le transmite poveștile nespuse, trăite de foștii lor stăpâni.



În ultima vreme, sutele și sutele de obiecte nu își mai găseau locul pe nicăieri. Așa încât, Rodica și Tomița s-au gândit să le facă propriul lor spațiu, numit „Odaia bunicii”. O încăpere croită după vechiul tipic din sat. În loc de podele din scânduri, Rodica a pus lut, iar peste el a pus preșuri țesute din cârpe. La loc de cinste se găsesc stativele, adică acel obiect fără de care o familie de demult nu avea ce îmbrăca, nu avea ce pune pe pereți, nu avea cu ce se înveli, nu avea ce pune pe jos. Iar alături, patul cu tăblii, având salteaua umplută cu fân înmiresmat.

Din grindă atârnă o covățică, unde odinioară dormea copilașul. Apoi lada de zestre, dar și căpătâiul cu scoarțe și lăicere, care erau hărăzite fetelor de măritat, iar mai târziu erau date de pomană, drept punți de trecut în lumea de dincolo, etc., etc.
Evident, chiar și odaia bunicii a fost neîncăpătoare. Iar celelalte exponate au rămas în continuare pe pereții exteriori ai casei, pe sub acoperișurile teraselor, prin locuri greu de imaginat și care te surprind oriunde ți-ai întoarce privirea.


În acest cadru superb, parcă spiritele bătrânilor satului s-au adunat și ne-au chemat la sfat. Și ne-au atras acolo, precum le atrag florile pe harnicele albine. Iar harnicele albine, adică gospodinele de azi, s-au lăsat ademenite, și se adună la niște șezători memorabile. Fiecare își aduce lucrul de mână de acasă, care o cusătură, care o împletitură, iar cine nu știe ce să facă, învață. De ani în urmă, vecinele mergeau unele la altele, serile, cu lucru. Acum, vecinele vin mai de departe, din toate marginile de sat, ba chiar și din satele vecine. Nevoia de comunicare adevărată, de apropiere reală, este mai mare decât altădată. Atunci era naturală, acum, este pe cale de a dispărea. Dar, cu ajutorul acestor oameni destoinici, aceste valori nu se vor pierde.



De mai bine de 14-15 ani în urmă, au început să fie vizitați de reporteri de televiziune, de diverse vedete din showbiz-ul românesc, care au înțeles ce însemnătate are această colecție, dar mai ales ce calitate umană, de o valoare inestimabilă, au asemenea oameni, care și-au dedicat viața păstrării comorilor satului tradițional. Dan Bordeianu cu „Miss fata de la țară”, ori Chef Nicolai Tand, au admirat minunățiile adunate aici. Ultima filmare, pe care sper că ați văzut-o, a fost pentru TV. Paprika, realizată de o specialistă în bucătărie, numele sub care este cunoscută fiind Prăjiturela. Rădăcinile ei se găsesc în Brusturoasa, ambii săi părinți Rodica și Pavel Matei, fiind din această comună.




Aici vin copiii de la școală, care desfășoară activități didactice, învățând cum se folosesc uneltele din colecție, află la ce foloseau alte exponate, pot țese în stative, ori toarce. Apoi, descoperă că pot veni la șezători, unde este atât de frumos….. Specialiștii în etnografie de la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău, au vizitat această colecție privată, și au hotărât să le acorde timp și spațiu în incinta acestei instituții, pentru o expoziție temporară. Din păcate, a venit pandemia, iar apoi muzeul de istorie a intrat în relocare, însă, timpul nu e pierdut.
După atâția ani de străduință neobosită, pasiunea lor nu doar că nu a scăzut, ba dimpotrivă a crescut și a căpătat noi valențe. Pasul următor ar fi, logic, ca autoritățile locale să îi ajute în demersurile necesare pentru introducerea în circuitul muzeal și turistic. Oricum, ei au ușa deschisă tuturor turiștilor, unii chiar străini, dar și localnicilor, fără a primi nici un ban. Mulțumirea lor cea mai mare o reprezintă aprecierile pe care le primesc din partea tuturor. S-a întâmplat o dată, sau de două ori, ca niște vizitatori să dăruiască gazdelor o sumă oarecare, gândind că tot ce este aici necesită un ajutor. Foarte puține persoane din sat le-au trecut pragul, unii pentru că nici nu știu de existența acestui muzeu, iar alții fiindcă nu-și dau seama cât este de bogată colecția.
Iată cum un loc binecuvântat, care își trage izvorul din locurile acestea minunate, demonstrează că rădăcinile sunt încă vii, hrănind tinerele mlădițe care cresc din ele. Rodica și Tomița, vă așteaptă să îi vizitați oricând, fără taxă de intrare, doar să le deschideți poarta și să fiți încântați! P.S. Pe strada Lalelelor, sat Camenca, jud. Bacău.

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.
Frumoasa prezentarea !
Este nevoie de o implicare a autorităților pentru susținerea și promovarea acestei comori.
Sper și eu că le vom atrage atenția!