De multe ori eu, dar probabil și voi, m-am întrebat cum oare își câștigau traiul străbunicii noștri. În acei ani din vechime, nu existau căile ferate, după a căror apariție au fost create mii de locuri de muncă. Apoi, la noi în zonă, după modernizarea modului de exploatare a pădurilor, oamenii au început să lucreze ca șoferi, drujbari, tafiști, etc. Însă în urmă cu 150 de ani, localnicii aveau puțin pământ pentru agricultură, iar pădurile erau ale moșierilor, așa încât era tare complicat să îți câștigi cele necesare traiului. Așa că, oamenii găsiseră o altă sursă de venit, mai exact cărăușia de păcură. Și iată cum arhivele ne luminează asupra acestui aspect mai puțin cunoscut. Înainte de a citi textul, se cuvin câteva lămuriri asupra contextului vremurilor.

Ca urmare a celor găsite, am căutat informații despre cărăușii de păcură ai secolului XIX. Și am aflat că:

„Încă înainte de folosirea sondelor mecanice (1863), gropile au permis extragerea unei cantități importante de țiței, care nu numai că acoperea cerințele locale, dar era încărcat în butii mari și vândut pe piața internă și chiar externă (Turcia, Austro-Ungaria, Rusia): „Neguțătorii străini prețuiau la păcura românească, îndeosebi însușirile de ardere. De aceea mari caravane de butii pline de lichid negru și vâscos se îndreptau aproape în fiecare săptămână spre clienții bogați din felurite țări ale Europei”. (sursa Wikipedia). De aici apare evident de ce, la acel timp, locuitorii din Brusturoasa găseau de lucru la acest tip de cărăușie, păcura fiind la mare căutare.

Citind aceste pagini, am găsit și lucruri extrem de interesante despre extracția rudimentară a țițeiului, pe care poate nu le știați:

„Băile (minele) de petrol erau gropi cu diametrul de 4–5 m și adânci de circa 20 m, executate cu mijloace rudimentare, în care mai apoi se aduna țițeiul ce era scos manual la suprafață. Mai grea era munca în puțuri, în care, fiind strâmte (cu diametrul de 1 m) și uneori foarte adânci (peste 100 m), punea pe lucrătorul care-l săpa și-i aplica în jur împletituri de nuiele, într-o continuă nesiguranță. Lipsit de aer, care se pompa cu ajutorul unor foale de la suprafață, acesta avea deasupra sa mereu coșul cu pământ ce era tras de gurari afară, coș care nu rareori cădea peste lucrătorul din puț, curmându-i viața. Pentru săparea puțurilor se folosea munca manuală, cu metode de iluminare cu oglinzi și unele sistemele primitive de ventilare cu foale. Muncitorii erau mereu expuși exploziilor, surpărilor sau chiar orbirii sau asfixierii datorită emanațiilor de gaze. De obicei se lucra în timpul iernii, când temperaturile erau mai scăzute, emanațiile de gaze erau mai puțin intense.” (sursa Wikipedia)

Înainte de a citi textul reprodus cu exactitate după pagina ziarului „Romanulu”, adică „Românul”, din 2 decembrie 1881, trebuie menționat că grafia acelor vremuri era diferită de cea actuală, multe cuvinte având un „u” mut la sfârșit, numele erau compuse altfel și, foarte probabil unele erau greșit tipărite. Locuitorii pomeniți în acest articol erau din „Brusturoasa Mare”, urmașii lor aparținând acum altor comune vecine. Și mi-a plăcut așa de mult exprimarea de epocă, încât m-am gândit că v-ar plăcea și vouă să gustați din savoarea ei, iar ca bonus, veți afla și nume ale oamenilor de atunci, unele putând părea ciudate, însă nu trebuie uitat că aici, fiind localitate de graniță, aveam și mulți străini.

Act de mulţămire

Supt-semnaţii locuitori din Comuna Brusturósa din plasa Tazlău de sus, judeţul Bacăŭ aducem prin acésta în public mulţămirea nóstră d-luĭ „Iosef Theiler” care prin energia şi activitatea d-luĭ a ocupat la fabricele d-séle cea maĭ mare parte a locuitorilor din tótă plasa Tazlău de sus; maĭ ales noĭ locuitorii din comuna Brusturósa suntem ocupaţi în permaninţă la transportarea de păcură la fabricele d-luĭ ce le are la puntul Comânescĭ din care transport căştigăm parte din esistinţa nóstră şi plătindu ne dările pentru stat, fiind situaţiunele locurilor nóstre de munte, unde n’avem pământuri de hrană pentru esistinţa nóstră avem de mulţămit numai d-luĭ Iosef Theilăr care având caracterul generos şi care’l face a nu uita şi de noi dându-ne ocupaţiunĭ permaninte de la care tragem folóse pentru noĭ.

Tóder Funducu, loan Funducu, Vasile Pascu, Iordache Funducu, Gheorghe Toncu, Vasile Funducu, Tóder Pascu, Petre Iftime, Nicu Pascu, Dumitru Funducu, Petre Maxin, Alexandru Pascu, Alesandru Maxin, loan Maxin, Gavril Maxin, Gheorghe Spiridon, Gheorghe Ardelénu, Petre Cojocaru, loan Botezatu, Petre Mihălâchioĭ, Petre Spănait, lón Pintilie Damian, Nastase Toma Dascăl, loan Morariu, Ión Gh. Niţoĭ, Niculae G. Niţoî, loan a Vădăneĭ, Iordache Niţoĭ. Tóder Niţoĭ, Tóder a Poncesei , Grigore Roşu, Toma Tolmogor, Gheorghe Mihăilă, Petre G. Morariu, Gheorghe Precobu, Niculaĭ Copăcel, Gheorghe Pas Iştau, Gheorghe Morton, Tóder Butucaru, Gheorghe a Drumeĭ, Iftime a Catrinei, Petre Boleanu, Iosef a Panciosiĭ, Ioan a Tumuleseĭ, Petre I Alexă, Toma Tunariu, I. Suceanu, Nicolae Urdacu, Ianoş a Imbriei, Anton Ceatlosu, Petre Ceatlosu, Petre Jagoţiĭ, Imbrea Ceatlosu, Mihai a Vătoĭ, Imbrea M. Vătoĭ, Petre Tercuţiî, Imbrea Enaşoĭ, Petre lojie Tanoi, Ianoş P. Damoşu, Stefan Ureşacu, Nicolae Matei, Gheorghe Sebiştunu, Petre Lupaş, Andraşi Nogh. Andraş, Nicolae Nanu, Grigore Covaci, Ianoş Gr. Covaci, Petre P. Covaci, Ianoş P. Covaci, Mihai a Ţiotoi, Grigore Gh. Covaci, Ianoş Istanu, Istanu a Tonoĭ, Iopic a Tonoĭ, Lepic Coro Tonoĭ, loan Urdacu, Petre Opre, Dumitru Albert, Vasile Mater, Gheorghe a Tomei, Sava Munteanu, Gheorghe Bălcăui, Gheorghe Boghiu, Lói Ceotlosi, Iacob Istami, Ferenţi Albert, Istan Săutaşĭ.

ROMANIA

Primăria Comunei Brusturósa

Se afirmă fiind adevăratele puneri de degete a numiţilor locuitori de mai sus şi după cererea făcută s’aŭ adeverit.

p. Primar, Gh. lonescu

Evident că l-am căutat pe acest Iosef Theilăr. Și l-am găsit menționat ca fiind unul dintre primii fondatori de distilerii ale țițeiului din zona Moinești, mai exact în anul 1855. Numele său era Iosef Theiler, și deținea, după cum se pare, mai multe puțuri de extracție, unele pe moșia Ghica, altele în Moinești. Având afacerea cu țiței de o asemenea anvergură, evident că avea nevoie de foarte mulți cărăuși care să facă transportul între puțuri și distilerii și, poate și către clienții care cumpărau produsele sale.

Sper că v-am deschis o ușă spre aflarea mai multor detalii, fiindcă totul este foarte interesant, doar că aici spațiul este cam mic pentru o asemenea cercetare. În urmă cu vreo doi ani, am participat la o aniversare a „Muzeului Răzeșilor Găzari” din Măgirești, iar în acel loc veți găsi niște informații atât de interesante, cum nu vă puteți imagina, încât vă recomand cu căldură vizitarea sa. Iată ce impresii am avut despre acel eveniment cu totul și cu totul remarcabil, cuvinte pe care dl. Ion Moraru a avut amabilitatea de a mi le publica în revista sa, „Amprenta de Onești”: https://amprentadeonesti.ro/2023/10/20/parfumul-istoriei-adevarate/

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page