Se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă, așa că, în următoarele articole vom găsi tot felul de obiceiuri, tradiții, ritualuri vechi, pe care le regăsim și astăzi în comunitatea noastră

Pentru că suntem în preajma sărbătorii sfântului Andrei, un sfânt cu mare însemnătate în tradiția ortodoxă, fiind ocrotitorul spiritual al României, am hotărât să vă povestesc despre câteva ritualuri din zona noastră, ce se fac în seara de ajun a sărbătorii sale. Deși seara dinaintea sf. Andrei a trecut, o scurtă trecere printre obiceiurile din sat, de-a lungul timpurilor, o să vă dea idei despre ce puteți face în anul următor. Pentru că, păstrarea tradițiilor moștenite, este extrem de importantă în păstrarea identității locale.

Dar, să revenim în Brusturoasa, fiindcă pe acest blog vrem să adunăm lucruri din satul nostru. Știm din tradiția poporului român că sf. Andrei este apostolul lupilor și există superstiția că în această noapte lupul îşi poate îndoi gâtul, „își vede coada”, devine mai sprinten şi prada nu-i mai poate scăpa nicicum. Iar obiceiul din familia mamei mele, și probabil că a multor altora, era exact despre lupi.

Mama mea povestește cum a copilărit ea în capătul satului Surdu, pe la gura Cotumbei, tatăl ei fiind Costică a Brigaderului, și aveau casa la capătul uliței ce dădea spre Trotuș. Grădinile lor se întindeau până în prundul acestei ape. În seara de ajun a sfântului Andrei, bunica mea Maria, o trimitea pe mama mea în prund, să ducă sare și mămăligă lupilor și altor dihănii, ca să nu le atace animalele din gospodărie în anul următor. Mirarea mea era mare, când auzeam povestea, fiindcă nu înțelegeam ce să fi căutat lupii în prund. Doar că, într-adevăr, în urmă cu 70-80 de ani, cărarea lupilor trecea pe ulița aceea. Lupii veneau din Cotumba, poate pe gheața pârâului, ori prin margini de grădini, apoi treceau pe ulița bunicilor până în prund. Acolo traversau Trotușul și treceau prin Buruieniș, spre Șugura, urcând în pădurile de pe Camenca, ajungând până în vârful Popa și mai departe. Mama își amintește exact o împrejurare când, bunicul Costică a ieșit afară pentru că lătrau câinii foarte tare și într-un mod special. Când s-a întors în casă, a spus că tocmai trecuseră doi lupi pe uliță, spre Trotuș. Mamei îi era tare frică să meargă la closetul din grădină, tocmai pe acolo fiind treacătul dihăniilor, iar fratele ei mai mare nu pierdea nici o ocazie să o sperie că: Vine lupul!, ori: Vine ursul!

Iar bunica le spunea o întâmplare, care să-i lămurească o dată în plus, de necesitatea acestui ritual de dus sare și mămăligă. Povestea era despre o femeie din sat, care niciodată nu ducea ofranda lupilor, spunând că oricum, ea e atât de săracă, încât nu au lupii ce mânca de la ea, doar fundul ei gol. Și povestea continua cu femeia care, într-o seară, s-a dus în spatele grajdului, pentru necesitățile fiziologice. Era așa de săracă, încât nu avea nici măcar closet. Și taman atunci a venit lupul și a mușcat-o de fund! Vă dați seama de ce mama mea, copil fiind, era și mai înspăimântată de lupi. Așa că acesta era argumentul suprem, încât niciodată nu era uitat acest obicei.

Însă, cel mai folosit ritual este cel al frecatului cu usturoi, a tuturor porților, ușilor și ferestrelor din gospodărie. Rodica Coman povestește cum, în familia socrului său, Leurenț, negreșit se ungea cu usturoi, în semnul crucii, poarta șurii, ușa grajdului, dar și portițele de la țarcurile animalelor.

Tot acolo a aflat și de legatul „fălcilor” foarfecilor, cu rostirea unui fel de descântec: „Așa cum sunt legate fălcile foarfecilor, tot așa să fie legate fălcile dihăniilor, să nu poată mânca oile”. În toată zona noastră erau la mare cinste oile.

Rodica mai știe, și păstrează și acum, obiceiul ca atunci când pleacă oile la stână, să le pună să treacă peste un lanț prins în curmezișul porții, cu semnificația că așa cum se țin împreună zalele lanțului, așa să se țină și oile una de alta la stână. Jana Bânțu a venit cu o completare, spunând că oile trebuie să plece spre stână, neapărat din ograda omului. Chiar de ar fi prin vreo grădină, trebuie aduse în ogradă, ca plecarea să fie cum trebuie.

Obiceiuri…. tradiții…. ritualuri…. lucruri știute, ori mai puțin știute…. dar sunt ale noastre și trebuie să le păstrăm, fiindcă acestea ne fac să fim unici între alte popoare. Și să ne mândrim cu moștenirea pe care am primit-o.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

2 comentarii la „Tradiții de Sf. Andrei în Brusturoasa”
  1. Comuniunea dintre Om și Natură funcționa!
    Frumos povestite, dar nu as fi vrut să fiu în ” pielea” mamei tale și nici a mamei Maria.

  2. “Vine Ursul!” Imi aduc bine aminte, Așa de speriata că de Anul Nou când veneau ursarii eu chiar credeam ca vine ursul și mă ascundeam peste tot 🤣🤣🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page