Cercetarea arhivelor, după cum v-am mai spus, aduce la lumină informații care de care mai interesante.
Am descoperit la un moment dat, o lucrare intitulată „Statistica știutorilor de carte din România 1912”. (www.dacoromanica.ro), apărută în anul 1915 și întocmită de statisticianul Leonida Colescu.

Desigur că am căutat Brusturoasa și am găsit-o. Însă, până la momentul exact al acelei informații despre satul nostru, am aflat tot felul de lucruri interesante. Asta deoarece, aspectul știutorilor de carte era doar o mică părticică din imensul material adunat în timpul recensământului din 1912.
Mi s-a părut interesant și modul de lucru al Institutului de Statistică în acei ani. Pe atunci, instituția era condusă de Leonida Colescu. Mai devreme cu trei ani, regele Carol I al României, primea o statistică asupra progreselor economice ale țării. Imaginea următoare ne demonstrează că lucrurile puteau fi schematizate și pe atunci, iar acea statistică a fost întocmită sub forma unui tablou, foarte elocvent.

Revenind la recensământul din 1912, am aflat că acesta a fost primul care a răspuns tuturor principiilor și criteriilor care au stat la baza recensăminte moderne din țările europene avansate. La conducere se găsea Leonida Colescu, care a fost un statistician, economist și demograf român, considerat unul dintre ctitorii statisticii moderne românești. A condus Institutul de Statistică al României între 1899 și 1922, contribuind la organizarea primelor recensăminte moderne ale populației, animalelor și industriei. De remarcat că a primit această funcție la vârsta de doar 27 de ani, lucru care dovedește profesionalismul dobândit în urma studiilor făcute în țară, dar și în străinătate.
Același Leonida Colescu elogia recensãmântul, afirmând: „Este incontestabil cã în domeniul investigațiilor sociale și economice înfãptuite în ultimul pãtrar de secol în România, Recensãmântul General al Populațiunii din 19 decembrie 1912 (1 ianuarie 1913) constituie opera cea mai mãreațã și cea mai vastã. Executatã dupã principii științifice într-o singurã zi, în tot cuprinsul țãrii, în urma pregãtirii migãloase de 10 ani, aceastã lucrare a îmbrãțișat populațiunea sub toate raporturile care intereseazã viața fizicã și socialã a locuitorilor.”
Citind cele spuse de ilustrul statistician, ne minunăm aflând acea incredibilă informație. Cum s-a putut ca într-o singură zi, să se poată acoperi toate orașele, satele și cătunele, unele din zone izolate? Deși a fost pregătit vreme de zece ani, tot a fost complicat să găsești pe toată lumea acasă. Desigur că populația a fost informată, recenzorii bine pregătiți, totul pregătit în amănunt. Informațiile culese au acoperit nu doar aspectele referitoare la locuitori, dar și la case, la nivel de trai, studii, dar și alte detalii. Și, uneori, avem tentația să spunem că înaintașii erau mai puțin capabili de a realiza lucruri dificile! De menționat că nu aveau telefoane, până la un punct nici electricitate, fără a mai pomeni de tehnologia zilelor noastre…. Sigur că s-ar putea invoca argumentul că țara era mai mică în acei ani de dinainte de Marea Unire, dar chiar și așa, tot a fost o realizare remarcabilă.
Latura privitoarea la nivelul de știință de carte a fost un aspect important și din punct de vedere politic. Asta deoarece doar știutorii de carte, bărbați, aveau posibilitatea de a vota atunci când erau alegeri.
„Interesul de a compulsa (cerceta n.n.) cu un moment mai înainte datele culese la numărătoare în privința instrucțiunii locuitorilor, a fost majorat de ivirea reformelor politice, în vederea cărora s’a proiectat revizuirea Constituțiunii. Una din aceste reforme avea de scop lărgirea corpului electoral prin introducerea colegiului unic, reformă ce cată să se întemeieze pe știința de carte a locuitorilor cu drepturi politice”.
Iată ce se constatase în anul 1899:
„Când la 1899 s’a făcut prima numărătoare mai îngrijită în România, am prevăzut în formulare cestiunea, dacă locuitorii știu să citească și să scrie. Rezultatul dobândit a dovedit că 78% din populațiunea mai mare de 7 ani erau analfabeți și că la femei acest procent se ridica la aproape 90. Aceste constatări au stârnit uimire și au strâns inimile acelora cari se încrezuseră prea mult în roadele învățământului primar de la sate”.
Iată ce s-a constatat la recensământul din 1912. Putem vedea acest tabel, exact așa cum a fost publicat, el fiind foarte complex și deci, greu de redat altfel. Menționăm că undeva ni se explică semnificația celor două litere: „S” = Știu, iar „N” = Nu știu.

Vă las pe voi, dragi prieteni, să analizați mai îndeaproape rubricile acestui tabel, pentru că veți descoperi lucruri foarte interesante.
Concluzia finală a analizei știutorilor de carte, a fost că în cei 13 ani scurși de la ultima cercetare, numărul celor alfabetizați a crescut. Dacă în 1899 numărul știutorilor de carte reprezenta 22% din populație, în anul 1912 acest număr a crescut la 39%, deci un progres incontestabil. O creștere lentă, pentru că răspândirea învățământului este una grea. Lucru pe care începem să-l constatăm și în zilele noastre, din păcate.
Pentru cei interesați de asemenea informații, vă garantez că lectura acestei cărți este una deosebit de interesantă și instructivă.

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.