Pentru că mâine sărbătorim Ziua Națională a României, gândul ne duce tot spre vremurile grele pe care le-au petrecut bunicii și străbunicii noștri, în cele două Războaie Mondiale. În primul dintre ele, cel care ne-a adus reîntregirea teritorială, pierderile au fost de neimaginat. Puțini dintre soldații de pe front s-au mai întors….

Imaginile pe care le găsim la o simplă căutare, pe internet, sunt zguduitoare.

Cei care mai aveau norocul să fie doar răniți, erau transportați cu targa prin păduri, de către camarazi. Unii erau transportați cu ambulanțele spre spitalele de campanie din spatele frontului.

Cel de Al Doilea Război Mondial a fost la fel de groaznic. Totul a fost atât de traumatizant, încât parcă te doare inima să readuci în amintire tragediile petrecute. Însă, fără aceste aduceri aminte, copiii noștri nu vor mai ști ce s-a întâmplat. Dar, mai ales, vor crede toate minciunile și manipulările celor care vor răul țării noastre.

Războiul, așa cum era de așteptat, a lăsat niște traume greu de depășit. Mama mea povestește că ani la rând, dacă trecea un avion din întâmplare, copiii care se jucau pe afară se ascundeau imediat, de teamă să nu fie împușcați, ori bombardați. Instinctul era mai puternic decât certitudinea că războiul se sfârșise.

Acea panică a rămas prezentă mult timp după terminarea războiului. Mărioara lui Filaret Bou, povestește cum o glumă între vecini se putea sfârși rău. Mai exact Mărioara, care avea 7–8 ani, în serile de după război se ducea  împreună cu mama ei la o vecină, Marghioala lui Ștefan, cu lucrul de mână. Mărioara și băiețelul gazdei se jucau prin casă. La un moment dat s-au auzit pași tropăiți, ca de soldați și comenzi răstite. Panică maximă.

Copiii s-au ascuns după sobă, iar Marghioala a scos de după masă toporul. Mama Mărioarei s-a tras după ușă și a deschis-o brusc, în timp ce Marghioala a sărit cu toporul, să lovească pe oricine ar fi fost afară. Surpriza a fost că presupușii soldați, erau două vecine, mamă și fiică. Acestea se încălțaseră cu niște papuci cu talpă de lemn, și mergeau în cadență pe o lespede mare de piatră ce se afla în fața casei, în timp ce strigau niște comenzi în limba germană. Intenția fusese cea de a face o farsă, doar că această glumă nu a fost prea gustată, cele două femei și copiii, speriindu-se foarte tare. Desigur că, până la urmă gluma a fost înțeleasă și a reprezentat subiect de poveste pentru ani de zile, rezistând iată, vreme de 80 de ani.

Vă doresc înțelepciune, și gând bun, să putem trece cu bine prin vremuri.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page