Dragi cititori,

Începusem numărul trecut cu relatarea evenimentului prin care s-a pus piatra de temelie a școlii noi, din anul  1903. Însă, doar clădirea urma să se înnoiască, pentru că altminteri, instituția fusese creată în anul 1864, odată cu schimbările majore pe care le făcuse domnitorul Alexandru  Ioan Cuza. Acel an a fost unul de excepție în viața poporului român. Cuza, secondat de Kogălniceanu (ministru și apoi prim-ministru), aveau să inițieze importante reforme: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, legea electorală, cea a educației și Codul Civil.

Pentru a desluși începuturile acestui așezămât de instruire și de educare a sătenilor, vom  reda câteva fragmente din „MONOGRAFIA școalei primare – Ioana R. Rosetti”, din Brusturoasa, scrisă de dl. director Alexandru Bălăuță în  anul 1934. Acesta a condus cu dedicare, pasiune și muncă neobosită, destinele acestei școli, vreme  de 33 de ani.

„Copiii din Brusturoasa – înainte de înființarea școalei – au învățat tot la dascălii bisericelor sau la școala domnească din Tg. Ocna. Nu urmau însă decât acei cari aveau părinți cu bună stare materială și cari doreau să facă din copiii lor preoți, dascăli, funcționari comunali, etc. Școala din Brusturoasa a fost înființată în 1864 și a fost pusă sub conducerea preotului N. Teodoreanu, care a funcționat în această calitate până în 1873. Localul școalei – o clădire cu două camere – proprietatea comunei, era nehigienic și complect lipsit de cele necesare unei bune funcționări. Într՚una din camere se țineau cursurile iar cealaltă servea ca locuință pentru învățător. (…..)

  

     

  Pe acele timpuri, neaplicându-se obligativitatea, frecvența era foarte redusă. Preotul fiind foarte ocupat – deoarece îndeplinea și funcțiunile de consilier comunal, perceptor și accizer la patru comune – învățământul se făcea la început prin sistemul monitorial, copiii fiind încredințați spre instruire dascălului Simion Lascăr. Examenele de absolvire se dădeau la Tg. Ocna.  Autoritățile comunale nu dădeau nici un concurs școalei, iar după 1873, când a fost numit ca învățător d-l C. Petrov – care își făcuse studiile în Grecia – au căutat chiar să împiedice bunul mers al școalei.  Învățătorul era forțat să-și facă singur menajul, hrănindu-se cu turtă făcută din făină de porumb, coaptă՚n vatră, și cu bureți. Turta, făcută să-i ajungă mai multe zile, o păstra atârnată cu sfoară de o grindă a locuinței, de oarece altfel, i-o mâncau guzganii. Locuia într՚o singură cameră, mătura sala de clasă și își aducea singur lemne pentru încălzit și gătit, din pădurea ce se afla în apropiere de școală, pe dealul din marginea cimitirului.

 Aici, este momentul unei completări în șirul poveștii, deoarece în cursul cercetărilor mele, am găsit un document referitor la dl. învățător Petrov care m-a uimit și încântat în același timp.  Știind în ce lipsuri teribile se zbătea la Brusturoasa, el a găsit puterea să își dovedească patriotismul profund, dar și curățenia sufletească, printr-o donație făcută armatei române care lupta în Războiul de Independență.

Iată cum suna adresa pe care dl. Petrov o trimitea ministrului de la acea vreme:

              ,,Brusturoasa, 15 Mai 1877

                            România

                   Învățătorul școalei

              din comuna Brusturoasa

        Plasa Tazlăul de Sus jud. Bacău

                       No. 37

                           Domnule Ministru,

              Față cu situațiunea actuală a țării, patrioticul sentiment îndemnându-mă a-mi deplini după putință sacra datorie de adevărat român și ca funcționar nedispunând de alte mijloace materiale cu cari în aste grele împrejurări să pot veni și eu în ajutoriul iubitei noastre patrii,

              Cu profund respect vă rog Domnule Ministru să binevoiți a primi ca ofrandă pentru armată salariul de învățător gradul II ce mi se cuvine pe luna Iunie anul curent.

              Binevoiți vă rog Domnule Ministru, a primi încredințarea prea osebitei mele considerațiuni și profundului respect ce vă conserv.

                                                                                                                          Învățător C. C. Petrov

              (Rezoluție: Se va publica mulțumiri înaintăndu-se cuvenitele lucrări pentru asemine ofrande)

NOTĂ (Documente privind istoria României: Războiul pentru independență. Vol 3: 9 mai 1877- 15 iunie 1877)

Primii absolvenți au fost instruiți de d-l C. Petrov și sunt, în prezent, cei mai bătrâni știutori de carte din: Brusturoasa, Palanca, Agăș și Goioasa, ce au făcut parte din comuna Brusturoasa.

    D-l C. Petrov a fost numit învățător prin decizia Prefecturei Bacău No. 2208 din 17 Februarie  1873, iar cea dintâi serie de absolvenți a fost aceia din anul școlar 1877-1878, care – după constatările făcute de revizoratul școlar al județului prin procesul-verbal de  inspecție din 5 Iunie 1878 – au fost bine pregătiți.

    D-sa a condus școala timp de 13 ani, până la 1886, când a fost transferat la școala din Mănăstirea Cașinului.

   Dela 1886 până la 1897, școala din Brusturoasa a fost condusă succesiv de învățătorii: I. Gosav, venit dela Mânăstirea Cașinului prin transferarea d-lui C. Petrov, I. Hecman, absolvent al unei școale de agricultură din Austria și V. Nedelcu, cu rezultate destul de slabe.

    În 1897, școala fiind încredințată unui titular – d-l C. Ungureanu, actualmente pensionar, – rezultatele au început să fie din ce în ce mai bune.

Și iată cum am ajuns la construirea noului local de școală, despre care povesteam în postarea precedentă:

    În timpul acestuia, la 1904, s՚a construit un nou local de școală cu două săli de clasă și cancelarie, precum și locuința directorului, compusă din 6 camere. Ambele localuri, construite din cărămidă și acoperite cu tablă, după modelul dat de Cassa Școalelor, corespundeau tuturor cerințelor.

    Deasemeni, s՚au făcut plantațiunile de pomi fructiferi din grădina școalei și aceia a primăriei, care, – pe atunci, – servea ca grădină școlară.”

„Monografia școalei Brusturoasa…”, nu a trecut neobservată în presa vremii. Ziarul „Curentul”, din 11 mai 1934, nota la „Pagina Învățătorului” un articol elogios, din care redăm un mic fragment:

O monografie, chiar şi a unei şcoli primare, e o lucrare ce merită să fie remarcată. Şi mai ales cum e aceasta a colegului Al. Bălăuţă care a căutat să redea icoana şcoalei ce conduce, de la 1912 până azi, strângând datele , prin reconstituirea trecutului şcoalei, nu numai din arhivă care a fost distrusă în timpul războiului, pe aici fiind linia frontului, ci mai ales pe informaţiuni luate de la foştii elevi ai şcoalei şi memoriul fostului învăţător C. Petrov, azi pensionar. Şcoala din Brusturoasa s-a înfiinţat în baza legii lui Vodă Cuza la 1864 şi a funcţionat la început cu un singur post, până la 1906 când se înfiinţează al doilea, iar în 1909 al treilea şi peste 10 ani în 1919, al IV-lea. Şcoala funcţionează azi cu patru învăţători cu 7 clase şi 2 ateliere şi a dat de la înfiinţare 1864—1933, un număr de 352 absolvenţi. Şcoala are un sprijinitor, pe dr. general Radu Rosetti, din al cărui îndemn s’a publicat şi monografia citată, şi care face la această şcoală o fericită operă de asistență. Munca învăţătorilor a fost şi este rodnică. Faptul se învederează şi prin aceea că în răsboiul pentru reîntregire — unul dintre învăţători — locotenentul Gh. Eremia — şi foştii elevi ai şcoalei — sublocotenenţii Coman Vasile şi Hanganu Ion, precum şi un număr de 152 ostaşi şi-au dat viaţa pentru ţară. (…..)

Călătoria în timp, făcută cu ajutorul d-lui director Bălăuță, este fabuloasă. Desigur că vom mai continua în altă postare, nu neapărat următoarea, cu relatarea altor și altor fragmente.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

6 comentarii la „Școala – izvor de minți luminate”
  1. Foarte interesante informații. Felicitări pentru munca de documentare! Deși nu este vorba neapărat de comuna mea, m-a pasionat întotdeauna istoria , cu atât mai mult îmi plac informațiile despre istoria locurilorunde ne-am născut și ne ducem viața.

  2. „Icoana școalei” este purtată cu atât de multă dăruire și de autoarea Liliana Atomulese !
    Mulțumesc !

    1. Mulțumesc, draga mea!!!
      Cândva am primit observația că, despre persoanele care nu mai sunt, să nu mai vorbim cu pronume de politețe….
      Însă, când vorbesc despre cadrele didactice, chiar nu reușesc să renunț. Pentru mine vor fi mereu „d-na” și „dl” învățător, ori profesor. Niciodată nu vom putea mulțumi îndeajuns acestor OAMENI.

    2. FELICITĂRI! ÎȚI MULȚUMESC!
      Marturisesc ca am citit de două ori și abia aștept urmatoul articol. Sper să ai resurse fizice să poți continua cât mai mult, iar dacă este nevoie de resurse materiale, știi că poți conta pe sprijin.
      Te îmbrățișez 🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page