În această perioadă de primăvară deplină, în care totul ne încântă, simțim din plin binecuvântarea de a fi acasă, cu ai noștri, putând lua parte la tot ce se întâmplă în sat.

Iar în sat, în acest anotimp se întâmplă, întotdeauna, să fie sărbătorile de Paști. Acasă, aceste sărbători sunt simțite cu mult mai multă profunzime. Le trăim alături de familie, însă, ceea ce nu putem face de nicăieri din altă parte, este să le trăim alături de cei ce nu mai sunt, de cei din mormintele sfinte ale străbunicilor. Acum, putem să ne reculegem la căpătâiul lor, să ni-i readucem în amintire, să ne încărcăm cu acea energie care vine din legătura aceea nevăzută cu pământul satului tău.

Pornind din săptămâna patimilor, când acele slujbe ale Deniilor ne aduc în starea de reculegere potrivită apropierii Patimilor Mântuitorului, trecând prin toate clipele premergătoare Învierii, totul ne aduce sufletul la locul său, în liniște, încredere și credință. Apropierea de biserică, ne atinge de fapt cu aripa îngerilor, și unde ar putea fi mai adevărat acest sentiment de reculegere, decât la căpătâiul celor dragi, care au plecat spre lumină….

Slujbele din zilele de Paști, ne aduc în suflet acea lumină pe care o păstrăm din noaptea de înviere. Acea lumină o vedem în tot ce ne înconjoară, în razele soarelui de primăvară, în glasul păsărilor, în florile pomilor. Și apoi, vine acea zi specială, care în Brusturoasa se păstrează neschimbată de peste 170 de ani, de când se ridicase biserica de lemn din 1856. Vorbim despre IZVORUL TĂMĂDUIRII

Desigur că, în toată lumea ortodoxă această zi este sărbătorită de peste 1500 de ani, după cum aflăm:

„În fiecare an, în prima vineri după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Menționăm că această zi este închinată și lui Hristos, pentru că El este Izvorul Tămăduirii. Maica Domnului, fiind foarte unită cu El, primește darul vindecării de boli și prin El devine și ea izvor al tămăduirii. Tot astăzi se face pomenire și de sfințirea bisericii numită „Izvorul dătător de viață” sau „Izvorul Tămăduirii” de la Constantinopol, ridicată în secolul al V-lea de împăratul Leon (…..) sursa: https://www.crestinortodox.ro/

Dar, să revenim la sărbătoarea de la noi din sat. Pentru că, în parohia Brusturoasa, în această zi, sunt pomeniți și toți adormiții din familii, lucru rar întâlnit la la alte biserici, chiar și de la noi de pe vale.

Acest obicei este păstrat în alte părți, sub numele de „Paștele Blajinilor”, când sunt pomeniți toți morții din cimitir, ziua destinată acestei pomeniri fiind prima zi de luni, de după duminica Tomei.

„În credința populară, în lunea după duminica Tomei, se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de Rohmani. Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ. Trăiesc fără femeile lor, conviețuiesc cu ele numai 30 de zile pe an în vederea procreației. Blajinii, incapabili de a face rău, s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apa Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocupările Blajinilor sunt postul și rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, nu știu cum să calculeze data Sfintelor Paști. Oamenii le vestesc acestora că a venit Paștele prin intermediul apei, aruncând pe ea coji de ouă roșii”. Sursa https://www.crestinortodox.ro/

În Brusturoasa însă, această pomenire se întâmplă la Izvorul Tămăduirii, când sătenii vin la biserică aducând coșuri cu mâncare.

În aceste coșuri trebuie să se afle neapărat pasca și ouăle roșii, dar și cozonac, cighir, sarmale și friptură. Toată lumea se așează pe aleea principală, care duce de la biserică până la cavoul părintelui Ioan Grigoraș, întinzând pe iarbă fețe albe de masă, pe care pun mâncarea și vinul. Fiecare caută să fie în dreptul mormintelor celor dragi.

Apoi, tot pe aleea principală, în apropiere de biserică, începe slujba de sfințire a apei, adică acea Agheasmă Mică, pe care oamenii o pot bea în toate zilele anului, stropesc cu ea pereții caselor, animalele, pomii. Apoi preoții se mută lângă cavoul preotului Grigoraș, cel care a fost parohul comunității vreme de 50 de ani, unde începe slujba de pomenire a morților. Sunt citite pomelnicele cu cei adormiți, iar preoții trec pe alee și cădelnițează cu tămâie pasca și ouăle roșii, care au aprinse pe ele lumânări, dar și paosul cu care vor fi stropite mormintele.

După terminarea slujbei, fiecare își mută coșul la capul morților din familie. Împart din mâncarea adusă, celor străini, ori celor necăjiți, apoi mănâncă și ei cu rudele, împărțind simbolic, merindele și cu spiritele celor dragi.

Ziua are o conotație specială, nemaiîntâlnită în altă sărbătoare de peste an. Iată ce spunea, în urmă cu vreo 130 de ani, folcloristul Simion Florea Marian: https://www.facebook.com/reel/707686825052913 Pentru că, după ce lumea pleacă de la biserică, cei care pot, urcă pe dealuri, ori în pădure, în căutarea izvoarelor, pe care să le îngrijească. Este momentul când budăiele, fântânițele, sunt curățate de frunze moarte, de pământ, sunt săpate și adâncite, li se pun jgheaburi noi, pentru ca atunci când cosașii și adunătorii vor înseta la strânsul fânului, să aibă de unde își astâmpăra setea. Iată cum iese din pământ un mic firicel de apă, dătătoare de viață.

Ei și de aici începe altă poveste, cea a izvoarelor tămăduitoare, care se găsesc în număr mare pe toate dealurile și la margini de pădure, chiar în satul nostru. Cândva, înainte de Revoluție, găsisem o hartă a României, unde Brusturoasa figura ca stațiune balneo-climaterică. Această informație mi se păruse ciudată, deoarece nu aflasem vreodată ca în satul nostru să fi fost vreun așezământ de tratare a bolilor.

Dar, poate că pe atunci vreo persoană importantă, anticipase posibilitatea ca aceste ape cu proprietăți excepționale, să fie exploatate în folosul sănătății oamenilor. Deocamdată, nu am aflat ceva despre vreun demers care să fi pornit cercetări serioase pentru verificarea și analizarea proprietăților acestor ape. Dar, luând în considerare valurile istoriei, care ne-au dus cum au vrut ele, nu putem judeca ce nu au putut face alții. Ar fi de văzut ce putem face de acum. Pentru că izvoarele încă există, și dacă îl vei întreba pe oricare om care a fost vreodată pe dealurile și prin pădurile din Brusturoasa, îți va spune negreșit că știe măcar unul sau două și că a gustat din apa lor. Vorbim despre izvoarele sulfuroase, foarte accesibile, unele fiind de găsit chiar în marginea drumului. Știu câteva familii care, regulat, își aduc apă de la câte un izvor, pe care o beau de leac.

În imaginea următoare, este un izvor cu apă „puturoasă”, cum îi spun localnicii, aflat chiar pe marginea drumului de pe Pârâul Paloș.

Mai cercetând, am vorbit și cu Georgel Ababei, cel care, aproape în fiecare zi urcă pe undeva, pe cărări de munte. Pasiunea lui este asemănătoare cu foamea ori setea noastră, care sunt niște necesități obligatorii. El nu se poate odihni noaptea, dacă nu își încarcă bateriile din liniștea și frumusețea locurilor care ne sunt atât de aproape. În colecția sa de fotografii, se găsesc niște imagini superbe, care par a fi făcute în alte locuri. Doar că ele sunt de la noi și bine am face dacă am ajunge, măcar din când în când, să le vedem. Pozele izvoarelor, și ale stâncilor, sunt făcute de el, pe când bate munții.

Stânci cu forma unei bărci, ori stânci care parcă se revarsă în valuri….

El mi-a povestit câte ceva despre fiecare izvor în parte, unde se găsește și despre cum bate el la pas toate colțurile pădurilor, pe care le cunoaște ca pe propriile buzunare.

Cele mai apropiate sunt două izvoare cu apă „puturoasă”, cum le zic oamenii din sat. De fapt ea este o apă sulfuroasă, care în stațiuni consacrate, cum este Slănic Moldova, sunt la mare căutare. Acestea două, sunt chiar la drum, cum urci pe Pârâul Paloș. Altul este pe o margine a Pârâului Păloșel. Iar un altul poate fi găsit la capătul islazului de la Pârâul Ursului, spre Ciudamir, sub stâna lui Dilei. Mergând la deal, spre Palanca, aflasem mai demult că ar mai fi asemenea izvoare. Ele trebuie cercetate, fiindcă Dumnezeu ne-a dat leacurile, chiar în grădina noastră, mai trebuie doar să le folosim într-un mod mai organizat. Ele trebuie făcute cunoscute, deoarece chiar și localnicii nu prea mai știu despre ele.

Am primit ieri, de la Georgel Ababei, câteva poze de la unul dintre izvoarele sulfuroase, pe care l-a curățat și l-a împrejmuit cu pietre, acestea oferindu-i acum apărare. Fiindcă se întâmplă să treacă pe acolo vaci, care calcă pe lângă izvor, dărâmându-i marginile. Ar trebui știut că izvoarele sulfuroase ies din pământ în sus, locurile unde apar fiind plane. Apa lor creează un fel de mâl albastru spre negru, asemănător nămolurilor de la Techirghiol, doar că acesta are în el niște particule sclipitoare.

Georgel a scos din gaura în care se ridică izvorul, câteva găleți de nămol. Pereții rămân de culoarea aceea negricioasă. După ce se lasă la fund particulele de nămol, apa rămâne curată, clară și cristalină, dar și rece ca gheața.

Un alt izvor, extrem de interesant, este cel cu apă roșie. El izvorăște chiar de pe culmea spre Asău, aproape de Pârâul Ciungi. Dincolo de culme, în Asău este muntele numit Geamăna. Acesta, probabil, ar putea fi un izvor cu apă feruginoasă. După câțiva metri de locul în care izvorăște, își pierde treptat culoarea. Ar fi extrem de interesant să aflăm ce compoziție are acest izvor, dar și celelalte, lucru pe care îl vom face într-o bună zi.

Lucruri fascinante, care ne spun că satul nostru este un loc binecuvântat. Și că trebuie să avem grijă de comorile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, lucru care ne este amintit în ziua de IZVORUL TĂMĂDUIRII.

De Liliana Atomulese

Născută în Brusturoasa, pasionată de istoria locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page